A fost și dezbaterea publică. Proiectul bugetului Timișoarei poate merge la vot

Primăria Timișoara a bifat și necesara dezbatere publică cerută de lege pe tema bugetului orașului, înainte ca proiectul să ajungă la votul consilierilor locali. Așadar, luni, la sediul municipalității, a avut loc clasica întâlnire publică în care s-a discutat despre cum se fac și se cheltuie banii orașului.

”Rețeta” întâlnirii a fost cea deja clasică, cineva de la primărie a prezentat datele bugetului, după care cetățenii au intervenit și cerut diferite sume de bani, fiecare cu problema lui, gen ”la mine pe stradă nu e asfalt, nu e lumină”.

Primăria a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, de viceprimarul Ruben Lațcău, prezența obișnuită la acțiunile de acest tip, în care e nevoie de tărie de caracter și de spirit pentru a face față discuțiilor și, eventual, disputelor, cu cei din sală. De asemenea, alături i-a fost city-managerul Matei Creiveanu.

Este cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată orașul, a anunțat Lațcău. De asemenea, el a vorbit despre necesitatea unei bune execuții bugetare, degeaba prevezi bani și proiecte finanțate dacă nu le duci la bun sfârșit, a mai menționat acesta.

Prezența în sală nu a fost deloc una extraordinară, doar câțiva cetățeni sosiți la întâlnire cu speranța de a-și rezolva micile lor probleme de stradă, respectiv câțiva consilieri locali. Pe lângă clasicele cereri pentru asfaltări s-a cerut și extinderea Școlii Generale 27 din Dâmbovița, respectiv de noi investiții de infrastructură sportivă, pentru Generală 24. Discuții au fost și pe tema noului cartier care se ridică în zona Torontalului – Metro, dar și pe tema subvențiilor generoase pregătite pentru ”clasicele” STPT și Colterm. Radu Țoancă a menționat că odată această situație trebuie rezolvată.

Întâlnirea administrativă… intimă s-a încheiat cu promisiunea de rezolvare a problemelor ridicate și cu stabilirea unor linii bugetare pentru acestea.

Urmează, joi, plenul pentru buget și aproape sigur, lupta ”de gherilă” pentru negocierea unor sume pentru unele sau altele dintre proiecte, propuse fie de un grup politic, fie de un consilier local. Desigur, negocierile continuă până la momentul votului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi

La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate fiind mai multe obiective. În urma vizitei, Micicoi a apreciat deschiderea autorităților locale și investițiile realizate în educație, sănătate și infrastructură. Vizita a început la Grădinița cu Program Prelungit Șag, unde directorul Cristian-Ioan Moga, a prezentat instituția și proiectul educațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate fiind mai multe obiective. În urma vizitei, Micicoi a apreciat deschiderea autorităților locale și investițiile realizate în educație, sănătate și infrastructură. Vizita a început la Grădinița cu Program Prelungit Șag, unde directorul Cristian-Ioan Moga, a prezentat instituția și proiectul educațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.