La data de 21 martie 2024, polițiștii Secției 3 Urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, 12 în Timișoara și 1 în localitatea Utvin, la locuințele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată cu țigarete.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, în perioada noiembrie 2023 – martie 2024, mai multe persoane ar fi deținut și comercializat produse accizabile, respectiv țigarete nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 73.800 de țigarete de diferite mărci, 8.700 de euro, 7.000 de lei, iar un autoturism a fost indisponibilizat.
În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 21 martie 2024, un bărbat, de 38 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete, fiind introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş.
Comentarii prin facebook