Întâlnirile CCIAT de pregătire a Forumului International de Afaceri se apropie de final

În perioada 27 – 29 februarie a.c., președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a revenit la București pentru o nouă rundă de întâlniri cu conducerile Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Camerei de Comerț Româno-Germane și Camerei de Comerț Italiene pentru România.

Scopul principal al vizitelor a fost acela de a discuta în detaliu despre participarea acestor organizații la Forumul International de Afaceri care va avea loc la Timișoara, în perioada 9-10 mai 2024, prin atragerea unui număr cât mai mare de companii din țările lor.

Intâlnirile cu Ufuk Tandoğan – Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, cu Sebastian Metz – Director General al Camerei de Comerț Româno-Germane – AHK România și cu Roberto Musneci – Președintele Camerei de Comerț Italiene pentru România, au fost foarte utile și eficiente, dovadă fiind acceptarea invitației de a participa la Forum și de a conduce delegațiile de oameni afaceri, atât cei din străinătate cât și cei care operează în România.

Programul vizitei a cuprins și o primă întâlnire a Președintelui CCIAT cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Dr. Peer Gebauer.

Înaltul diplomat a apreciat inițiativa camerei de comerț timișene pe care o va sprijini prin punerea în contact cu asociații de afaceri din Gemania care să participe la Forum.

Reamintim că Forumul International de Afaceri Timișoara este un eveniment premieră a CCIA Timiș, o platformă de business networking al cărei obiectiv principal este stimularea și valorificarea inițiativelor de afaceri şi investiții intraeuropene.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, acuzată de ANI că a fost în incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a anunțat că Paula Romocean a fost găsită incompatibilitate. Viceprimarul Timișoarei este acuzată că în perioada 2021-2023 a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Timișoara, în timp ce avea și funcție de conducere în partid, ea fiind membră a USR. Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, acuzată de ANI că a fost în incompatibilitate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea sare în apărarea Guvernului Bolojan: România are printre cele mai mici impozite pe locuinţă din Europa

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că România se numără, alături de Cehia şi Estonia, printre ţările cu cele mai mici impozite pe locuinţă. În acest sens el a prezentat şi un grafic pe pagina sa de Facebook. Intervenţia lui Pirtea vine în contextul în care Guvernul condus de Ilie Bolojan se confruntă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea sare în apărarea Guvernului Bolojan: România are printre cele mai mici impozite pe locuinţă din Europa
Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica va disputa șapte partide amicale, trei dintre ele în Antalya cu adversari străini

Gata vacanța și pentru Politehnica. Alb-violeții se reunesc astăzi, luni, 12 ianuarie, la Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii. Locul 2 din C7 se va pregăti pe plan local până la începutul lunii februarie. În perioada 3-13.02 Poli va efectua un cantonament în Turcia, la Belek (Antalya), în cadrul căruia va disputa trei din totalul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica va disputa șapte partide amicale, trei dintre ele în Antalya cu adversari străini
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional a fost un enorm pas înainte. Aceasta se vede și în rapiditatea cu care proiectele sunt implementate. ADR Vest, organismul care se ocupă cu implementarea Programul Regional Vest prezintă situația actualizată permanent pentru inițiativele finanțate prin acest program. Timișul are,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenția Națională de Integritate a anunțat că Paula Romocean a fost găsită incompatibilitate. Viceprimarul Timișoarei este acuzată că în perioada 2021-2023 a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Timișoara, în timp ce avea și funcție de conducere în partid, ea fiind membră a USR. Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, acuzată de ANI că a fost în incompatibilitate
Facultatea de Arte și Design (FAD) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) celebrează Ziua Culturii Naționale prin intermediul celor 11 galerii de artă reunite în cadrul Hub-ului Cutural UVT. În 15 Ianuarie 2026, Facultatea de Arte și Design (FAD) a Universității de Vest din Timișoara marchează Ziua Culturii Naționale nu doar ca pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Universitatea de Vest Timișoara
Gata vacanța și pentru Politehnica. Alb-violeții se reunesc astăzi, luni, 12 ianuarie, la Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii. Locul 2 din C7 se va pregăti pe plan local până la începutul lunii februarie. În perioada 3-13.02 Poli va efectua un cantonament în Turcia, la Belek (Antalya), în cadrul căruia va disputa trei din totalul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica va disputa șapte partide amicale, trei dintre ele în Antalya cu adversari străini
Cei care folosesc deplasarea cu mijloace de transport în comun în Timișoara apreciază că operatorul de transport public și-a făcut datoria și a deszăpezit cu succes căile de rulare și stațiile. Proaspăt lansatul canal de comunicare al STPT pe Facebook, prin intermediul Messenger, derulează în aceste zile un sondaj de opinie referitor la percepția cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorii au votat: STPT și-a făcut treaba în zilele de iarnă și ger
Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional a fost un enorm pas înainte. Aceasta se vede și în rapiditatea cu care proiectele sunt implementate. ADR Vest, organismul care se ocupă cu implementarea Programul Regional Vest prezintă situația actualizată permanent pentru inițiativele finanțate prin acest program. Timișul are,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți
Într-o lume în care diferențele sociale se adâncesc, iar accesul la resurse nu este egal pentru toți copiii, există oameni și organizații care aleg să nu rămână indiferenți. Există inițiative care nu se opresc la granițe, distanțe sau statistici, ci caută să ajungă exact acolo unde nevoia este reală și urgentă. Asociația Socioculturală Sam’s Friends...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 9.000 de daruri, mii de zâmbete și o rețea de oameni care cred în bine – implicarea Asociatiei Socioculturale Sam’s Friends
Un important producător de băuturi răcoritoare, care deține o fabrică pe Calea Torontalului, vrea să realizeze din bani proprii, documentația unui nou drum care să lege Torontalului de Calea Aradului, care dublează, în mare parte, Centura Vest. La aproape două săptămâni de la începutul anului, Primăria Timișoara a pus la analizat și primul proiect de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea un nou drum între Aradului și Torontalului. Va dubla, în mare parte, Centura Vest
Sezonul 2026 începe la Muzeul Apei Timișoara cu expoziția Moving Elements a artistului Bogdan Nueleanu, una dintre vocile importante ale sculpturii contemporane din vestul țării. Deschisă publicului în perioada 14 ianuarie -14 februarie, expoziția conturează o etapă nouă în demersul artistic al autorului și propune totodată o perspectivă proaspătă asupra sculpturii sudate. Vor fi prezentate peste 15 lucrări,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția Moving Elements deschide anul de evenimente de la Muzeul Apei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.