Cu o tematică specială, focusată pe arhitectură și diverse mecanisme tehnice funcționale și zone citadine construite din piese LEGO®, expoziția care i-a fascinat pe timișoreni la edițiile anterioare revine în Iulius Town. În perioada 15 – 17 martie 2024, în piațeta Intersport, zeci de mii de piese LEGO® formează orașe în miniatură.
Vedeta expoziției este replica Turnului Eiffel, unul dintre cele mai mari seturi realizate de-a lungul timpului din piese LEGO®, care măsoară 1,5 m înălțime și este construită din nu mai puțin de 10.000 de piese.
În continuare mai puteți vizita expoziția The Glowing Garden, unde peste 170 de instalații luminoase transformă parcul Iulius într-o feerie de culori și emoții.
Expoziția este deschisă zilnic, între orele 16:00 – 22:00. Prețul unui bilet pentru adulți este de 35 de lei, 30 pentru copiii cu vârste între 3 și 18 ani și pensionari, iar prețul unui pachet destinat unei familii cu doi adulți și doi copii este de 120 de lei. Copiii cu vârsta sub 3 ani beneficiază de acces gratuit.
Sâmbătă și duminică, în Iulius Congress Hall are loc Târgul Imobiliar Timișoara TIT, unde sunt prezentate oferte imobiliare și soluții financiare pentru achiziționarea unei case sau a unui apartament. În prima zi, târgul este deschis în intervalul orar 10.00 – 19.00, iar duminică, de la ora 10.00 până la ora 18.00.
Pe 17 martie 2024, comunitatea din Timișoara este invitată să participe la un eveniment emblematic pentru oraș: SportGuru Timișoara 21k. Kiturile de participare se vor ridica pe 16 martie, cu o zi înainte de cursă, de lângă magazinul Sport Guru, situat la etajul 1 din Iulius Mall.
Teatrul de Păpuși revine și pune în scenă piesa „Aventurile unui pinguin”, duminică, de la ora 11.00 în food court-ul Iulius Town. Participarea este gratuită.
Comentarii prin facebook