Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat șoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei.
Comentarii prin facebook