Una dintre inițiativele de succes ale Alianței Timișoara Universitară, care reunește instituțiile de învățământ superior, a avut vineri o nouă ediție. Împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș a avut loc cea de-a doua ediție a târgului educațional “Timișoara – ATU pentru educația ta”.
Evenimentul a fost dedicat elevilor din clasele XI-a și a XII-a din regiunea de vest a României. În cadrul acțiunii, cele patru universități timișorene, respective Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, și-au prezentat oferta educațională pentru anul universitar 2024-2025.
Tinerii interesați de continuarea parcursului lor educațional au putut afla mai multe despre programele academice, facilitățile disponibile și oportunitățile de dezvoltare oferite de cele patru instituții de învățământ superior din Timișoara. De asemenea, aceștia au participat la sesiuni de consiliere pentru orientarea lor profesională.
Comentarii prin facebook