Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO

Cristian Sida a expus deja la Paris, New York, Viena, Biarritz, Budapesta, Izmir, Karlsruhe, Salzburg etc. Este cotat drept unul dintre artiștii consacrați ai Europei Centrale. E momentul ca publicul din Timișoara să se bucure de noua sa expoziție personală de anvergură: SPARRING PARTNERS.

Cristian Sida, unul din cei mai în vogă artiști vizuali contemporani expune, de la mijlocul lunii, în continuarea avanpremierei de la mijlocul anului trecut. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 13 aprilie de la ora 18:00, la Jecza Gallery, iar cu această ocazie va fi prezentat și ultimul catalog al artistului, 16 19.

Expoziția aduce pe simeze aproximativ 40 de lucrări realizate în ultimii ani. Artistul a ales aproximativ 25 de lucrări pe hârtie și intervenții pe fotografii și suporturi alternative, alături de alte 15 lucrări pe pânză de dimensiuni foarte mari și medii din seriile Pour les privés d’amour et de pinard, Pigerolles, Corsica – Biguglia (2016 – 2024). Lucrările făcute la Timișoara reprezintă rememorări și revizitări ale desenelor realizate în Corsica între anii 2021 – 2024, transpuse în aceeași tehnică (pastel, cărbune, marker) pe formate mari ori panoramice.

Pornind de la legendara piesă din 1984 a lui Paolo Conte cu același titlu – Sparring Partners, Cristian Sida se afirmă pe sine.

„Prin desen îmi marchez locul, existența. Traiectoria mea plastică este dată în mod firesc de relația complementară între ceea ce trăiesc și ceea ce visez. Obsesia pentru detalii anatomice nu este întâmplătoare, însă nici premeditată. Subconștientul (meu) este un sparring partner. Desenezi zona care te doare, iar creația devine un panaceu universal, o terapie”, arată artistul. El rememorează un moment – cheie în creația sa. „Puterea de convingere a liniei a fost determinată în noiembrie 2015. Într-o noapte la hotelul Ibis din București, G. L. mi-a pregătit un mic dejun cu 48 de carioci, o revistă Șoimii patriei și o pară. M-a repoziționat în raport cu pictura pe pânză și m-a împăcat cu linia. Un exercițiu simetric, primele mele scrawls-uri s-au întâmplat în 1979 pe caietele de lecții de franceză ale mamei mele”. Azi ne invită să îi admirăm picturile și desenele – intervenții pe fotografii. Unele au în fundal o bază NATO. Momentele actuale vor fi descoperite în lucrări de ochiul atent. Dincolo de linie, accente neon, diverse medii de culoare, siluete, un AKM, un mesaj, etc.

„Desenul accidental tehnic decorativ – grafic – pictural – sculptural – orb – surd – convențional – caligrafic devine geneză. Desenul este ordonator al spațiului cu funcție estetică, organică, de schelet. Nimic prestabilit în afara suportului, desenul devine un ready-made ajustat”, afirmă artistul.

Cristian Sida este unul din cei mai în vogă creatori vizuali contemporani, cu sute de expoziții și numeroase rezidențe artistice în țară și străinătate. Pe lângă numeroase expoziții în galerii franceze, în ultima decadă a finalizat o serie de picturi murale monumentale care colorează clădirile Corsica sau din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre (Paris) / Lens.

Conferențiar la Facultatea de Arte și Design din Timișoara (specializarea Pictură), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru de onoare al Association „Atelier International d’Artistes Plasticienns”, Cristian Sida este de mai mulți ani pe jumătate rezident în Franța, unde participă la proiecte de anvergură. De asemenea, a susținut, ca lector invitat, mai multe conferințe de artă la Université Paris 8 și la École Supérieure d’Art de Lorraine, la Metz.

Expoziția SPARRING PARTNERS de la Jecza Gallery va putea fi vizitată în perioada 13 aprilie – 19 mai 2024.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.