O nouă realizare marca Nicu şi Marcel: România campioana corupţiei în UE. Urmează „furtuna perfectă”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În voioşia naţională amintind de cea a pasagerilor de pe Titanic înainte de fatidica întâlnire cu un gheţar, o ştire s-a strecurat aproape nebăgată în seamă într-o media bine subvenţionată de la bugetul de stat. Ştirea cu pricina arată că, potrivit „Eurobarometrului corupției“ pe 2024, dat publicităţii de Comisia Europeană, România se situează pe primul loc în UE la acest capitol. Cu alte cuvinte suntem cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană. Personal, am unele reţineri vizavi de această primă poziţie, doar gândindu-mă la Ungaria lui Viktor Orban, acolo unde camarila premierului putinist a acaparat tot ce se poate acapara şi poate mai mult decât atât.

În fine, revin cu topul amintit, considerat relevant, deoarece sondajul Comisiei Europene s-a făcut în rândurile unui număr semnificativ de companii, respectiv 530 în România.  Potrivit acestuia 94% dintre șefii companiilor chestionate s-au arătat de acord cu afirmația „corupția este larg răspândită în România“. 94%! Adică, doar 6% dintre şefii de companii spun că în România corupţia nu ar fi “larg răspândită”. Probabil, doar “puţin răspândită”.

De asemenea, 55% dintre patronii de firme se plâng că partidele aflate la guvernare, PSD și PNL, cer bani ca să ofere contracte pe bani publici. O şpagă de partid(e) şi de stat, atâta timp cât cele două formaţiuni formează statul. Şpaga conduce la lucrări de proastă calitate sau la umflarea costului lucrărilor. Acest lucru se vede şi îl vedem în viaţa de zi cu zi. Oricum ai lua-o, dacă 55% dintre patroni au avut de-a face cu solicitări de “parandărături” de la reprezentanţi ai celor două partide, e mult. Mult prea mult.

De asemenea, 71% de firme la noi se plâng de instabilitatea deciziei politice, mult peste următoarea clasată, Grecia (45%). De ce a format Klaus Iohannis actuala coaliţie PSD-PNL? Exact, în numele stabilităţii. O “stabilitate” care oferă… cea mai mare instabilitate economică din UE. Faptul că 43% dintre cei interveviaţi se plâng de nepotisme în mediul public, nici nu mai şochează. Doar suntem ţara lăutarilor şi a dansatoarelor din buric cu funcţii în guvern. Probabil tot în numele “stabilităţii” lui Iohannis.

Şi toate acestea sunt consecinţele unui lucru: lupta anticorupţie este de domeniul trecutului în România. Şi asta o simte toată lumea. Justiţia din România a fost achiziţionată de politic prin tot felul de privilegii: salarii imense, pensii nesimţite, vârstă mică de pensionare, ba chiar şi… ochelari gratuiţi. Curtea Constiţională este apendic al politicului, toate deciziile date fiind în favoarea infractorilor. Rând pe rând, vedem cum se prescriu toate faptele mari de corupţie Cine mai mişcă în front este îndepărtat şi există destule exemple începând cu Cristi Danileţ. Justiţia de acum  nu este aşa cum şi-a dorit-o Liviu Dragnea. Este mult mai rău, Este ca pe vremea lui Adrian Năstase şi a Rodicăi Stănoiu, când dosarele de corupţie se “judecau” în şedinţele conducereii PSD. Ori când vezi că s-a tras brusc frâna luptei anticorupţie, este o invitaţie clară la furt din banul public.

De ce menţionam la start de Titanic şi marea voioşie din ţară? Da, Marcel Ciolacu are dreptate, se trăieşte acum probabil mai bine ca niciodată. Dar se trăieşte aşa fiindcă nu plătim nimic din ce consumăm. Ori acest lucru se va termina, cel mai probabil la anul. Indiscutabil, marea corupţie este un factor important al degradării economice. Pe lîngă faptul că nu se face nici cea mai mică reformă. Cheltuielile statului cu clientela politică nu doar că nu scad, dar cresc. Instituţiile statului rămân căpuşate de sute de mii de frecători de mentă, sute de agenţii fără obiectul muncii merg mai departe. Pensiile speciale continuă să crească. Incoerenţa legislativă în domeniul fiscal e la cote alarmante. Administraţia publică locală rămâne supradimensionată cu mii de primării inutile. Toate acestea, adăugate corupţiei în floare vor produce “furtuna perfectă”, una mult mai dură decât aisbergul care a scufundat Titanicul.

P.S. E adevărat, acest Eurobarometru al Comisiei UE) contrazice un recent raport official al aceleiaşi Comisii UE pe Anticorupţie. Un raport politizat însă, menit a menţine România în “zona corectă” a UE. Nimic mai mult.

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Un USR-ist a spus: (august 5th, 2024 at 08:28 )

Și nenea ăla cu meclă de ” om obișnuit cu sticluța ” spunea mai deunăzi, că din cauza USR-ului este prost făcut PNRR. Păi, tocmai, este făcut să nu te împingă necurat ` să furi. Știți cum e cu porunca aia cu furatu ( a nu știu câta ).

Daniel a spus: (august 5th, 2024 at 13:31 )

Nu văd ce altceva s-ar fi putut întâmpla când la conducere sunt niște personaje care nu au excelat la nimic în mediul privat iar în mediul academic se pot lăuda cu plagiate și cursuri la colegiul național de apărare sau la cel de informații. Sigur că mai trebuie luat în calcul și indulgența cu care au fost tratată problema de către Bruxelles probabil pentru ca Ursula să câștige susținerea acestor partide. Nu de alta dar acum 10 ani când erau încarcerate diverse personaje influente aveam rapoarte pe justiție defavorabile iar acum când respectivii sunt făcuți scăpați lucrurile par a sta mai bine dinspre Bruxelles în schimb situația din teren contrazice astfel de rapoarte.

Zdreanță a spus: (august 5th, 2024 at 16:12 )

Într-o țară în care meritocrația este la ea acasă cu greu putem vorbi de corupție.Ce mama naibii,nu suntem noi urmașii lui Traian,făuritorul statului paralel acceptat și modelat de toții lingăii democrației care huleau cu o ură viscerală statul paralel din vremea comunismului?Suntem rezultatul alegerilor făcute sau mai bine spus acceptate și bazate pe varianta răului mai mic.Suntem divizați în privilegiați și asupriți ,două clase sociale rezultate în urma abuzului exercitat pe la toate nivelele de către cei aleși sub atenta supraveghere a mult iubitului curent european.Egalite,fraternite…pure sloganuri pentru naivi!

Cristian a spus: (august 6th, 2024 at 08:11 )

Sa speram ca revine USR și totul va fi bine.Parinte 1 si Parinte 2,lumea asta e pe ultimul drum.
Domnule jurnalist,avand in vedere ca eu sunt apolitic,mi-as dori sa citesc despre toata clasa politica stiri de genul,inclusiv partidul USR, altfel deveniti doar o marioneta.
Multumesc

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.