Comunicarea realizată de Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii a atras audiențe lunare pe plan local de 300.000 de persoane

Ovidiu Megan

Ovidiu Megan

Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 a avut în atribuții și rolul de a asigura comunicarea pentru TM 2023. Acum, când Capitala Culturală și-a închis porțile, dar moștenirea evenimentului e prezentă în continuare, organizația și-a prezentat bilanțul pe ceea ce a însemnat comunicare.

Programul Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 continuă să își lase amprenta asupra orașului, dar și asupra întregii Europe, spun reprezentanții Asociației. În perioada 2022-2024, Timișoara a devenit un centru vibrant al inovației culturale, aducând împreună oameni din diverse colțuri ale lumii și consolidându-și statutul de hub cultural european. Comunicarea programului a făcut ca impactul lui să fie vizibil atât în rândul publicului local, cât și în rândul vizitatorilor din țară și din străinătate, iar evenimentele și proiectele desfășurate au fost accesibile unei audiențe diverse și extinse.

Una dintre misiunile Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 a fost derularea comunicării programului cultural prin fonduri alocate de Ministerul Culturii, la care s-au adăugat fondurile private atrase prin parteneriatele strategice și fondurile constituite din cotizațiile anuale ale membrilor AGA (inclusiv autoritățile publice locale: Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș).

Pe lângă locuitorii orașului, programul a atras vizitatori din țară și străinătate (îndeosebi din țări europene), dar și din comunități culturale de pe alte continente.

Astfel, toate aceste fonduri au permis constituirea unui program de comunicare accesibil tuturor operatorilor culturali, prin care au avut acces la prezentarea evenimentelor pe site-ul oficial (www.timisoara2023.eu), publicarea detaliilor în newsletter-ul săptămânal cu peste 5000 de abonați, folosirea a 9 panouri de tip backlit, 2 de tip mesh și 8 ecrane led; de asemenea, în cartierele din oraș au fost amplasate 8 cuburi cu dimensiunea de 2m x 2m cu programul lunii, iar afișe și flyere au fost împărțite lunar de către voluntarii TM2023; toate aceste acțiuni au generat audiențe lunare pe plan local apreciate la aproximativ 300.000 de persoane care au aflat despre evenimentele din programul oficial TM2023. În țară s-a desfășurat o amplă campanie de promovare a Timișoarei în context cultural, diseminând informații despre cele mai importante evenimente ale programului oficial și îndemnul de a alege Timișoara pentru un city-break cultural; materialele au fost vizibile cu precădere în marile centre culturale, cum ar fi: București, Sibiu, Oradea, Deva, Arad, Cluj și Craiova, generând o audiență de peste 5.000.000 de persoane.

 

Audiența digitală

De asemenea, un număr semnificativ de persoane au aflat despre Timișoara și activitățile sale culturale din mediul online. Platformele digitale și rețelele sociale au fost un canal esențial pentru promovarea programului cultural, contribuind la creșterea audienței internaționale. Aproape 1.000.000 de utilizatori unici au interacționat direct cu conținutul digital creat pe conturile Social Media, iar campaniile de promovare online au ajuns la o audiență globală de aproximativ 30 de milioane de persoane. De asemenea, Timișoara a reușit să capteze interesul presei internaționale, având o acoperire semnificativă în publicații prestigioase (New York Times, Financial Times, La Stampa, El Pais, Le Monde, Time etc.) și canale media din toată Europa. În perioada 2023-2024, totalul jurnaliștilor români și străini care au vizitat Timișoara la invitația Asociației este de 480, din care 140 au fost din țări precum Franța, UK, Grecia, Cipru, Bulgaria, Polonia, Germania, Austria, Ungaria, Spania; totalul aparițiilor din presă a însemnat 6237 de materiale (presă scrisă, materiale radio și TV) care au generat o valoare media de peste 44 de milioane de euro.

Diversitatea audienței

Un alt aspect remarcabil al programului Timișoara 2023 a fost diversitatea audienței. Evenimentele au fost atent concepute pentru a atrage toate categoriile de public, de la copii și tineri, la seniori, profesioniști în domeniul cultural și turiști din afaceri. Prin proiectele educaționale, expozițiile interactive și activitățile de tip „open door”, Timișoara a fost un punct de întâlnire pentru oameni din toate colțurile lumii, facilitând interacțiuni interculturale care au consolidat coeziunea socială.

Perspective pentru perioada 2025-2026

Pe măsură ce programul continuă până la finalul lui 2024 prin componenta Legacy TM2023, Timișoara se pregătește pentru noi provocări și oportunități. Un accent deosebit va fi pus pe durabilitatea proiectelor implementate, pe aprofundarea colaborărilor internaționale și pe dezvoltarea de noi programe culturale care să adreseze nevoile comunității și să sprijine inovația în domeniul cultural.

„Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, a devenit un simbol al unității și diversității culturale. Proiectele și evenimentele din cadrul acestui program au reunit oameni din diferite colțuri ale lumii, iar impactul lor se va resimți și în anii următori. Ne propunem ca această experiență să continue să inspire și să construiască punți de legătură între culturi, generând un impact pozitiv pe termen lung pentru Timișoara și întreaga regiune”, a declarat Ovidiu Megan, Director Executiv al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023.

Comunicarea Programului Cultural Național Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.