După un început friguros şi capricios de an, dar fără multe precipitații, vremea se va încălzi, iar celebrul ger al Bobotezei va absenta în cea mai mare parte a țării. În Banat sunt așteptate și 15 grade în următoarele zile. Vremea în săptămâna 6.01.2025 – 12.01.2025. În acest interval, valorile termice vor fi situate peste…
Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în…
Aquatim a recepționat o nouă stație de tratare a apei, la Hitiaș
Aquatim a recepționat de curând stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractual de lucrări „Stația de tratare Buziaș”. Contractul, în valoare de 8.374.923,58 lei, fără TVA, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă Buziaș, a însemnat modernizarea Stației de Tratare Hitiaș (comuna Racovița), prin schimbarea instalațiilor hidromecanice din galeria filtrelor, montarea de electrovane,…
SCM Timișoara, un nou eșec în fața unei echipe de podium
CSO Voluntari a început perfect anul în Liga Națională de Baschet Masculin și și-a trecut în cont al 10-lea succes consecutiv în campionat. Ilfovenii au învins-o pe SCM Timișoara în deplasare, cu mici emoții în ultimul act, și au terminat turul de campionat cu un bilanț de 13-2, în timp ce Leii din Banat au…
„Miki Boxeru” primar
Când i s-a cerut rețeta succesului despre cum trebuie făcut curat în Timișoara pe malurile Begăi, acolo unde se știa că mai multe foste baze sportive ar ocupa ilegal domeniul public, primarul Dominic Fritz spunea fălos că dumnealui a pus mâna pe exscavator și apoi juriștii pe dosare și hârtii. Că a avut curajul să…
Primăria Timișoara pregătește proiectul Radialei Vest. Speră la obținerea de fondurile europene
Timișoara va beneficia de un nou coridor de mobilitate, este vorba de Radiala Vest, drumul care va elimina destul de mult din traficul actual rutier din oraș. Acest nou drum va porni de la strada Gării și se va lega la Centura Vest. Primăria Timișoara speră ca finanțarea să fie realizată cu fonduri europene. O…
Moarte cu ceva semne de întrebare, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, în Timișoara
La data de 4 ianuarie, în jurul orei 01:15, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un echipaj SAJ Timiș, cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență pe casa scării imobilului de domiciliu din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un…
Pieton care mergea printr-un loc nepersmis, surprins și accidentat mortal
Primul accident mortal în Timiș din noul an s-a produs sâmbătă dimineața. La data de 4 ianuarie, în jurul orei 6:00, pe strada Prof.Dr.Aurel Păunescu Podeanu s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 50 de ani conducea un autovehicul pe strada Prof.Dr.Aurel Păunescu Podeanu dinspre strada…
Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog…
Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui…
Dudeștii Vechi caută constructor pentru realizarea sistemului de alimentare cu energie geotermală a comunei
Primăria Dudeștii Vechi a lansat licitația pentru unul dintre cele mai importante proiecte pe care le va derula. Pe SEAP a fost publicat anunțul pentru desemnarea executantului pentru obiectivul de investiții – sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală, în comuna Dudeștii Vechi. Suma alocată pentru sistemul deosebit de încălzire este…
Vremea rece pune din nou probleme drumarilor/VIDEO
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe drumurile naționale din zona de vest au fost folosite peste 680 de tone de material antiderapant, fiind pe teren 109 autoutilaje cu lamă și răspânditor. În județul Caraș-Severin au acționat și patrulat cele mai multe utilaje specifice iernii, 43, fiind răspândite circa 270 de tone de antiderapant.…
Balul Ionilor revine la Şag luni, 6 ianuarie
După două ediţii ale Balului Ionilor care au avut loc în anii precedenţi şi s-au bucurat de mare succes, Primăria şi Consiliul Local Şag au decis să meargă mai departe cu acest eveniment. Ca atare, luni, la Şag, se anunţă din nou joc şi multă voie bună. Ediţia din acest an a Balului Ionilor va…
Societatea de salubritate a ridicat 7000 de tone de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei
De pe străzile Timișoarei au fost adunate anul trecut, în perioada ianuarie – noiembrie, aproximativ 7.000 de tone de deșeuri abandonate pe strada, de asemenea, alte 11.000 de tone au fost aduse, din propria inițiativă, de cetățeni la centrele de colectare voluntară. Primăria Timișoara a plătit, în perioada amintită, peste 14 milioane de lei pentru…
Bilja Krstić & Bistrik Orchestra și Yu Grupa încheie seria concertelor din Piața Operei, susținute cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Seria evenimentelor muzicale susținute pe scena amenajată la Târgul de Crăciun, în Piața Operei din Timișoara se încheie duminică, cu concertul sârbilor de la YU Grupa, după ce sâmbătă vor urca pe scenă Bilja Krstić, împreună cu Bistrik Orchestra. Sâmbătă, 4 ianuarie, la ora 18:00, vor urca pe scena din Piața Victoriei Bilja Krstić și…
2024 în politica locală. Fritz şi Simonis, în „paso doble”. PNL, ultimul vals?
Dacă s-ar face un sondaj privind cel mai influent politician al anului 2024 din judeţul Timiş, în mod cert Dominic Fritz şi Alfred Simonis ar ocupa primele două locuri, poate nu chiar în ordinea de mai sus. Sigur, un astfel de sondaj ar avea un grad ridicat de subiectivitate, ca atare aş propune soluţia ex…
SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu
Baschetbaliștii de la SCM winsed.swiss Timișoara sunt primii sportivi ai clubului bănăţean care joacă un meci oficial în acest nou an. Leii din Banat primesc vizita echipei CSO Voluntari. Partida contează pentru ultima etapă din turul Ligii Naționale și va avea loc sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Cel mai…
Aquatim a reabilitat la Timișoara în 2024 40 de kilometri de rețea de apă și 20 de kilometri de rețea de canalizare
Societatea Aquatim a reușit anul trecut, cu fonduri europene, să reabiliteze 40 de kilometri de rețea de apă, respectiv 20 de kilometri de canalizare. În anul 2024 s-a finalizat cea mai mare parte a lucrărilor din cadrul contractelor de lucrări pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare aferente municipiului Timișoara. Astfel, s-au semnat…
Consiliul Județean Timiș a pierdut trei consilieri într-o singură săptămână
Trei consilieri județeni aleși de oamenii din Timiș au renunțat la funcția pentru care au candidat. Dacă într-un caz a fost vorba despre o decizie… voluntară, alte două cazuri au fost aleși care au preferat să urce la un nivel superior, la o demnitate de parlamentar, după ce au participat și la alegerile generale. Mihaela…
Anunţ licitaţie 9 ianuarie pentru spaţii comerciale în pieţe
Societatea Pieţe S.A. Timişoara, str. Ovidiu Balea, nr 2, scoate la licitaţie spaţii comerciale în pieţele din subordinea Societăţii PIEŢE S.A. Licitaţia va vea loc în data de 09.01.2025, ora 11.00, la sediul societăţii PIEŢE S.A. din str. Ovidiu Balea, nr 2. Pentru a putea participa la licitaţie, cei interesaţi trebuie să respecte instrucţiunile de…