Duel cu Steaua sub panou. Timișoara este favorită

Liga Națională de baschet a ajuns la etapa a 27-a. În această rundă, SCM winsed.swiss Timișoara va fi gazdă pentru Steaua București, sâmbătă, la ora 18.00, la sala Constantin Jude.

Echipa viola se găsește pe locul al nouălea, cu 38 de puncte, în vreme ce bucureștenii ocupă poziția a 13-a, cu 35 de puncte.

Cele două formații s-au întâlnit chiar din meciul care a deschis sezonul pentru alb-violeți. A fost 82-71, la 12 septembrie, la sala C. Jude, înfruntare care a propulsat echipa timișoreană în turul al III-lea al Cupei României.

În campionat, SCM winsed.swiss Timișoara a câștigat la sala Mihai Viteazu din București, cu 70-57, la 14 decembrie.

Tinerii beneficiari ai programelor organizației „Isus, speranța României” vor fi invitați la meciul de baschet. Ei vor intra pe teren împreună cu jucătorii, înaintea startului de partidă.

Cei ce vor fi prezenți la sală își pot arăta generozitatea față de acești tineri din casele de copii și din familiile defavorizate donând sume de bani, alimente neperisabile (ulei, zahăr, făină, conserve) și produse de igienă personală.

De asemenea, rugbiștii de la SCM USV Timișoara vor prezenta trofeul Supercupei României, câștigat în urmă cu două săptămâni, după o finală cu Dinamo București, 29-28.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Permisele de access auto pentru Zona Cetate se vor acorda mai ușor

Municipalitatea timișoreană a modificat regulamentul de acces auto în Zona Cetate, astfel încât avizele să fie emise mult mai rapid – în maximum 3 zile lucrătoare. Noile avize vor fi valabile începând cu luna februarie, iar cererile pot fi depuse deja online sau la sediul municipalității. Mai mult, Primăria vine în sprijinul afacerilor din Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Permisele de access auto pentru Zona Cetate se vor acorda mai ușor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Baschetbaliștii vor să își mențină seria bună chiar dacă au o deplasare grea

Etapa a treia din returul Ligii Naționale de baschet aduce o deplasare la Tg. Mureș pentru alb-violeți. Partida CSM Tg. Mureș – SCM Politehnica Timișoara are loc vineri, 23 ianuarie, de la ora 17:00. Echipa bănățeană a câștigat toate cele trei meciuri disputate în acest an. SCM Politehnica a învins Rapid (87-78), Craiova (85-64) și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baschetbaliștii vor să își mențină seria bună chiar dacă au o deplasare grea
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO

CFR Infrastructură Timișoara s-a dotat cu un nou utilaj specializat, care va oferi mai multă eficiență în activitatea de întreținere a infrastructurii feroviare. Din necesitatea dotării cu echipamente și utilaje moderne, eficiente pentru activitățile de întreținere, reparații și intervenții la infrastructura feroviară de pe Magistrala 100, în cursul anului 2025, SRCF Timișoara a introdus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, interpretează importanța concluziilor Raportului OECD pe tema sănătății cu privire la relația dintre sănătate și educație în România. Conform acestuia, Raportul OECD arată că o parte semnificativă a poverii asupra sistemului de sănătate provine din stres ocupațional, prevenție tardivă și expunere prelungită la riscuri psihosociale. În acest context,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT cere transformarea modului de abordare a sănătății ocupaționale
Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se arată în continuare preocupat de problemele orașului, chiar dacă a plecat cu serviciul la București, la Agenția Națională pentru Sport. De această dată el abordează problema ștrandului Termal, unul recuperat cu greu de municipalitate, dar rămas în paragină ulterior. Loc preferat de mulți timișoreni pentru răcorire pe vreme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără cere Primăriei Timișoara să se apuce de reabilitat ștrandul Termal
O nouă recuperare de teren din partea Primăriei Timișoara se prefigurează a fi o dispută cu circ. De această dată este vorba de baza nautică a celor de la Clubul Sportiv Școlar Bega, situată pe malul Begăi, pe Splaiul Titulescu. Muncitorii municipalității au început acolo, joi dimineața, demolarea gardului și a mai multor structuri. Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să amenajeze un teren de baschet pe locaţia bazei de canotaj a Clubul Sportiv Școlar Bega. Măsura e contestată
Inovare continuă dinspre UPT. Un sistem de transport public urban modern, electric, dar cu adevărat revoluționar, în care energia nu este stocată în acumulatori clasici, ci în supercondensatoare capabile să se încarce complet în mai puțin de un minut, este una dintre cele mai recente și spectaculoase propuneri ale cercetătorilor de la Universitatea Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cercetătorii din UPT propun un sistem revoluționar de transport public urban
CFR Infrastructură Timișoara s-a dotat cu un nou utilaj specializat, care va oferi mai multă eficiență în activitatea de întreținere a infrastructurii feroviare. Din necesitatea dotării cu echipamente și utilaje moderne, eficiente pentru activitățile de întreținere, reparații și intervenții la infrastructura feroviară de pe Magistrala 100, în cursul anului 2025, SRCF Timișoara a introdus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO
Industria iGaming, care cuprinde jocurile de noroc desfășurate în spațiul digital, a înregistrat creșteri substanțiale în ultimii ani. Orientarea spre mediul online reprezintă o caracteristică generală în sectorul de divertisment, în condițiile în care comportamentul consumatorilor s-a schimbat, influențat de avansul gadgeturilor și al rețelelor de internet de mare viteză. În acest articol, analizăm trendurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenduri online casino în 2026, pe segmentul de sloturi și jocuri de masă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.