Universitatea de Vest Timișoara a găzduit ediția a cincea a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit luni, pentru al treilea an consecutiv, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – o competiție a curajului, inovării și creativității, devenită un reper al culturii antreprenoriale dedicat tinerilor. Evenimentul e organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu UVT.

Invitații și speakerii evenimentului au subliniat nevoia tot mai mare a comunităților de a se implica și a susține educația antreprenorială a tinerilor, pentru ca aceștia să- și dezvolte de timpuriu pasiunea, motivația și determinarea în spiritul antreprenorial. Scena antreprenorială a fost reprezentată deopotrivă de invitați din administrație, educație și lideri de top din antreprenoriat, totul cu scopul de a le oferi tinerilor viitori antreprenori motivația și direcția potrivită pentru un parcurs de succes: Paula-Ana Romocean – Viceprimarul municipiului Timișoara, Cristina Chiriac – președintă CONAF și fondatoarea „Flori de ie”, Flavia Barna – prorector UVT, Alexandru Iovescu – vicepreședinte CJ Timiș, Simona-Ecaterina Bejan – Inspector școlar general adjunct ISJ Timiș.

„Vă mărturisesc că sunt copleșită de emoții, pentru că mi-e foarte dragă această sală, Aula Magna UVT, cu atât mai mult cu cât o văd acum plină până la refuz. UVT este partenerul nostru de trei ani și a sprijinit cu perseverență acest proiect național. În 35 de ani de democrație am văzut multe lucruri, unele bune, altele mai puțin bune. Dar ceea ce face diferența, în acest peisaj, sunt oamenii și modul în care se implică în comunitate. Asta încercăm să facem la CONAF, o organizație care transformă ideile în proiecte viabile, care este capabilă să conecteze comunități, cu sprijinul partenerilor. Mergem prin România, într-un periplu, în 30 de județe, ne întâlnim cu sute de liceeni în fiecare județ, transformăm ideile în fapte reale. Vă mulțumesc vouă, mulțumesc CONAF Timiș, și din inimă vă spun, parte din sufletul meu este la UVT! Mulțumesc, Timișoara!”, a declarat Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și inițiatoare a „Maratonului pentru educație antreprenorială”

Flavia Barna, prorector UVT responsabil cu parteneriatele instituţionale, managementul proiectelor europene și antreprenoriat, s-a adresat publicului prezent în Aula Magna a UVT.

„Maratonul de educație antreprenorială a luat naștere chiar aici, la Timișoara, iar pentru acest lucru îi mulțumesc doamnei Cristina Chiriac, președinta CONAF, pentru inițiativă și parteneriatul strategic. Ideea s-a conturat într-un context favorabil, având în vedere că la UVT sunt organizate numeroase evenimente dedicate tinerilor, menite să inspire și să arate tinerilor că este posibil să reușească în antreprenoriat, prin conexiunea directă cu mentorii. CONAF reprezintă o forță în acest demers, prin proiectele sale de amploare națională și prin angajamentul de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru tineri, iar la UVT, tinerii pot să își continue traseul antreprenorial început astăzi, participând la proiectele Societății Antreprenoriale Studențești și evenimentele de antreprenoriat dedicate tinerilor. Premiul oferit de UVT echipelor câștigătoare din etapa de astăzi – care vor merge mai departe în finala națională – constă în sesiuni de mentorat dedicate pregătirii pentru pitching-ul din cadrul finalei”, a spus Flavia Barna.

Proiectul este inițiat de CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, iar co-organizator este Asociația Națională a Antreprenorilor.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.