Profii tari au fost premiați! Studenții UPT și-au sărbătorit dascălii preferați

Respect pentru dascăli! Profesorul Bologna sau „Proful Tare” este orice dascăl care depășește granițele disciplinei pe care o predă și găsește căi inedite pentru a se apropia de stundenți. Iar astfel de învățători sunt apreciați în mod deosebit la UPT.

Timișoara a găzduit în data de 9 mai 2025, ediția din acest an a Galei Profesorului Bologna. Proiectul este unul de tradiție al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România ANOSR, ajuns acum la cea de-a XIV-a ediție, scopul său fiind îmbunătățirea sistemului de învățământ superior din România prin premierea și promovarea profesorilor care reprezintă exemple de bună practică în comunitatea universitară.

Evenimentul a debutat cu o conferință la care au participat cadrele didactice premiate și studenți din toată țara, discutând pe teme referitoare la învățământul centrat pe student și analizând mecanismele prin care învățământul superior poate fi dezvoltat atât la nivelul fiecărei universități, cât și la nivel național.

Ulterior, reprezentanții universităților timișorene au participat, alături de cei ai ANOSR, la un panel de discuții pe baza concluziilor conferinței, unde rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a subliniat câteva dintre punctele forte ale instituției în ceea ce privește buna colaborare cu studenții: sprijinul acordat pentru proiectele ligilor; dialogul permanent cu reprezentanții studenților, implicarea studenților în proiectele universității, angajarea unor foști studenți reprezentanți, subvenționarea tarifelor la cazare și masă, burse acordate din fonduri proprii în completarea celor din fonduri guvernamentale, consultarea studenților în deciziile pe care le ia universitatea, avantajul unui campus grupat, care oferă studenților tot ce au nevoie, avantajul apartenenței la alianța de universități europene E³UDRES², creșterea mobilităților studențești etc.

De asemenea, rectorul UPT a declarat că este foarte mândru de cei nouă colegi ai săi premiați, fiindcă recunoașterea meritelor pedagogice de către studenți întrece orice altă recunoaștere.

A urmat premierea celor 59 de Profesori Bologna din 16 universități, laureații Universității Politehnica Timișoara fiind următorii:
• lect. univ. dr. Andreea UNGUREANU-RUTHNER – Facultatea de Științe ale Comunicării;
• conf. univ. dr. ing. Ioana-Monica POP-CĂLIMANU – Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaționale;
• ș.l. univ. dr. ing. Alexandra-Iulia SZEDLAK-STÎNEAN – Facultatea de Automatică și Calculatoare;
• ș.l. univ. dr. ing. Hannelore FILIPESCU – Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaționale;
• conf. univ. dr. Annamaria KILYENI – Facultatea de Științe ale Comunicării;
• ș.l. univ. dr. ing. Radu MÎRȘU – Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaționale;
• conf. univ. dr. Adina Ramona PALEA – Facultatea de Științe ale Comunicării;
• conf. univ. dr. ing. Radu-Ioan LAZĂU – Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului;
• conf. univ. dr. ing. Răzvan-Virgil BOGDAN – Facultatea de Automatică și Calculatoare.

Principiul fundamental care se află la baza proiectului este învățământul centrat pe student, care sugerează că studenții ar trebui să reprezinte parteneri egali ai profesorilor în procesul educațional, aceștia fiind încurajați și inspirați să dobândească cunoștințe și să își construiască propriul traseu academic. În acest fel, dascălul își depășește granițele disciplinei, câștigând respectul și atenția studenților prin metode creative de predare și conferindu-le un sentiment de încredere. Titlul de Profesor Bologna evidențiază acei profesori care reușesc să inspire și să capteze atenția prin metodele lor de predare, care înțeleg responsabilitatea asumată și își dau interesul în a modela minți și în a forma caracterele generațiilor viitoare.

De-a lungul celor treisprezece ediții ale proiectului au fost premiați 1074 de Profesori Bologna, care reprezintă o comunitate solidă de cadre didactice.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.