Patru arestări în dosarul şpăgilor de la ISCTR Timişoara. Printre cei arestaţi se numără şi şeful instituţiei, Lucian Ilie Sârbu

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a patru persoane, în dosarul de luare de mită de la ISCTR Timişoara, printre aceştia fiind şi şeful instituţiei, Ilie Lucian Sîrbu. Alţi şase angajaţi au fost plasaţi sub control judiciar, iar patru sunt cercetaţi în stare de libertate. Doar trei dintre angajaţii ISCTR Timişaora nu au fost prinşi luând şpagă.

Au începuit arestările în marele scandal de corupţie care zguduie Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Timișoara. Tribunalul Timiş a dat primele sancţiuni, patru dintre cele zece persoane reţinute fiind arestate preventiv pentru 30 de zile.

Este vorba de Lucian Ilie Sârbu –  inspector-șef teritorial în cadrul ISCTR; Dan Nicolae Gherman (coordonator județul Timiș); Daniel Vasile Rogobete (inspector de trafic rutier) și George Marian Mereu (inspector de trafic rutier)

Ptriovit DNA, cei patru sunt acuzaţi de:

​- SÎRBU ILIE-LUCIAN pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale) și participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

​- GHERMAN DAN-NICOLAE, coordonator județean Timiș în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5,  pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals intelectual;

​- ROGOBETE DANEL-VASILE, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) și fals intelectual;

​- MEREU GEORGE-MARIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (43 acte materiale);

​Alţi şase angajaţi sunt plasaţi sub control judiciar:

​- RODEAN EMILIAN-IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (13 acte materiale);

​- GHERMAN OCTAVIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale);

​- DAVID GABRIEL-CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale);

​- FOGAȘ ALIN-SEBASTIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);​

​- LUPA ALIN-PETRIȘOR, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale);

​- DAN DANIEL-MAXIMILIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale);

​De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

​- TOMA VLAD-ROMEO, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);

​- MIHĂESCU CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);

​- STOIAN CĂTĂLIN-ARIS, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);

​- POPA IONUȚ-MARIUS, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;

​Doar trei dintre angajaţii ISCTR Timişaora nu au fost prinşi luând şpagă.

 

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Gb a spus: (iunie 12th, 2025 at 13:08 )

Cei trei care nu au fost prinsi luand mita, nu sunt neaparat cinstiti. E posibil, chiar probabil, ca ei doar ai fost mai grijulii decat colegii lor.

Porcii a spus: (iunie 12th, 2025 at 13:47 )

Toți niște porci, au mutre de semianalfabeti! Au obținut diplome pe la apelul de seară pe bani… și acum vroiau să își scoată investiția!

Anubis a spus: (iunie 12th, 2025 at 15:07 )

Se rezolva boss… NUP. Garantat scapa.

Daniel a spus: (iunie 12th, 2025 at 15:11 )

Poate denunță vreun mare șmecher de partid să aflăm cine făcea numirile și beneficia de pe urma lor.

Nelu a spus: (iunie 12th, 2025 at 22:38 )

Scrieti, fratilor, ca seful a fost NUMIT DE CATRE PSD!!! sa stie lumea clar si raspicat.

Tudor a spus: (iunie 13th, 2025 at 09:49 )

Doar se stie cum poti prinde un post intr-o asemenea institutie. Apoi banii „investiti” in achizitia postului trebuie recuperati. Cu siguranta nici unul dintre ei nu va fi inchis o zi pentru infractiunile comise. Nu ar fi de mirare sa fie repusi in functii dupa o perioada. Nimic anormal intr-un stat slab, cu institutii slabe, cu justitie slaba.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.