Grupul de cetățeni protestatari din zona Gării de Nord spune că acolo au apărut ”noi grupuri de cetățeni de etnie romă care staționează ostentativ”

Grupul denumit Inițiativa Civică a Locuitorilor din Zona Gării de Nord a prins curaj după protestul de sâmbătă și lansează o serie de cereri către primărie și forțele de ordine. Ei sunt mulțumiți că au convins autoritățile să închidă fosta clădire a ITM, unde se adăposteau oamenii străzii de acolo, dar spun că problema de fond nu e rezolvată.

Grupul respectiv de locuitori spune că acum, odată cu acea clădire închisă, nu s-a rezolvat problema, ci mai mult s-a amplificat! Acum spun că au apărut în zonă ”noi grupuri de cetățeni de etnie romă care staționează ostentativ”.

”Recunoaștem și salutăm promptitudinea cu care s-a acționat punctual: sigilarea fostului sediu ITM este un pas înainte. Cu toate acestea, realitatea din teren ne demonstrează că problema nu a fost rezolvată, ci doar s-a dispersat și chiar s-a intensificat. Prezența persoanelor fără adăpost a devenit o constantă zilnică, iar atitudinea multora dintre aceștia este acum una vădit sfidătoare. Mai mult, în zonă și-au făcut apariția noi grupuri de cetățeni de etnie romă care staționează ostentativ, contribuind la un climat de insecuritate și disconfort. Clădirile părăsite de pe strada Pop de Băsești rămân un focar de insecuritate activ, iar moara veche de pe Splaiul Nicolae Titulescu riscă să devină următorul refugiu, perpetuând un ciclu pe care autoritățile par incapabile să îl oprească”, este mesajul respectivului grup.

Cetățenii respectivi spun că pentru acea parte a orașului Consiliul Consultativ de Cartier este total absent și managerul de cartier, care ia bani pentru a presta această funcție, nu a reacționat la dorințele lor.

”Mai mult, demersul nostru a scos la iveală o realitate îngrijorătoare: absența totală a Consiliului Consultativ de Cartier, organism teoretic menit să reprezinte vocea zonei. În mod similar, Managerul de Cartier alocat zonei noastre, un funcționar public plătit tocmai pentru a fi liantul cu administrația, nu a reacționat și nu a oferit niciun sprijin inițiativei noastre. Această lipsă de implicare demonstrează că, în fața unei crize reale, cetățenii au fost nevoiți să se organizeze singuri, suplinind un vid de reprezentare”, se mai spune într-un comunicat de presă trimis de cei din zona respectivă.

Acum, că protestul i-a făcut cunoscuți și problemele ridicat au atras atenția, cetățenii au chiar și propuneri pentru autorități. În primul rând, primăria să pună afișe la fiecare scară de bloc.

”Am depășit faza protestelor. Acum este momentul construcției și al unui parteneriat real între cetățeni și instituții. În acest sens, solicităm public următoarele. Cerem Primăriei Municipiului Timișoara să instaleze la fiecare scară de bloc un comunicat oficial care să informeze locuitorii despre măsurile adoptate și să ofere numere de telefon dedicate unde pot fi semnalate urgențele. O comunitate informată este o comunitate mai sigură”, este prima propunere.

Cereri sunt transmise și spre reprezentanții forțelor de ordine.

”Solicităm conducerii IPJ Timiș (în special Secției 4 Poliție) și Poliției Locale = organizarea unor întâlniri periodice în cartier pentru a consilia cetățenii cu privire la cele mai bune practici de prevenire și cum să semnaleze eficient incidentele”, este solicitarea numărul 2.

În plus, respectivii cetățeni cer și intervenția unor ONG care să ofere sprijin persoanelor vulnerabile, dar și pedepsirea celor care nu se conformează normelor de conviețuire.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Lae a spus: (august 11th, 2025 at 11:48 )

Unii dintre boschetari au plecat de acolo si au inceput sa ocupe parcurile centrale, cu aceleasi obiceiuri, din pacate.

Bureri a spus: (august 11th, 2025 at 12:01 )

In toate cartierele sunt astfel de persoane. P-ta 700 zilnic 10-15 persoane boscheți cersetori țigani cu copii și animale mici(caini) stârnesc repulsie trecătorilor. Sunt în stațiile de tramvai în piață vizavi în spate la hala de flori….Permanent 2 polițiști locali de la postul din piață…!!! se saluta cu ei și trec mai departe deșii au atribuții în fisa postului clare și legislație cât cuprinde. Dar sunt….competenți !! Mizeria care o lasă în urma lor nu o matura nimeni… Toți angajații de la salubrizare sunt în zona..Primăriei! Sa para un oraș curat. Rușine…La Gara de Nord aceiași mizerie

Daniel a spus: (august 11th, 2025 at 17:09 )

Asta pentru că parlamentul de la noi nu a fost în stare să dea o lege cum este în unele state americane și anume împotriva loitering.

Jack a spus: (august 11th, 2025 at 17:17 )

Afara cu imigrantii, afara cu gunoaiele de negrotei si arabeti din Romania!

Astia aduc doar crime, violuri, atentate si trafic de droguri aici.

Constituția României art.3, alin.4:
Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.

Ion a spus: (august 12th, 2025 at 06:16 )

Nu e vorba de imigranți în acest articol.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul a dat de pământ cu fostul lider și e pe 2. Victorie clară și pentru Ghiroda, eșec pentri Poli II

Aproape pe nesimțite, Liga a III-a a ajuns deja la penultima etapă a turului sezonului regular. Șagul a reușit în runda 10 din cea mai vestică serie, a 7-a, o victorie mare împotriva fostului lider, iar Ghiroda s-a impus și ea clar în fața unui adversar puternic. Poli II a înregistrat un nou eșec în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul a dat de pământ cu fostul lider și e pe 2. Victorie clară și pentru Ghiroda, eșec pentri Poli II
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.