Constructorul care se ocupă de modernizarea lotului 2 din linia de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă a ajuns la 40% din totalul lucrării. De curând au fost dați în folosință mai mulți kilometri de cale ferată modernizată.
Pe teren sunt mobilizate echipe de lucru pe întregul traseu în lungime de 54,13 km, în vederea îndeplinirii cât mai rapid a obiectivelor propuse.
Pe data de 31 iulie, a fost dat în folosință firul nou de circulație complet modernizat, între stația Lugoj și Jabăr, Firul II, de la km 517+226 la km 521+800 (linie nou- proiectată), linia III de la km 516+699 la km 517+226 (linie nou-proiectată) și accesul liniei 12 (linie de tragere proiectată), în lungime totală de 6 km.
În primă fază se va circula cu restricții de viteză de protecție de 50km/h, având în vedere că lucrările vor continua cu demontarea firului I de circulație.
Constructorul care lucrează pe acest lot este FCC Construcction.

























































Comentarii prin facebook