Propunere șoc de la CJT. Preia Ceasul Floral, Grădina de Vară și Parcul Rozelor, să le reamenajeze și le dă înapoi orașului

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, vine cu o propunere extrem de interesantă: instituția pe care o reprezintă să preia, pentru un an de zile, trei obiective emblematice pentru Timișoara, să le readucă la gloria de altă dată și, ulterior, să le predea înapoi orașului. Vorbim despre Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol!

Reprezentantul PNL în conducerea CJT spune că nu e bine ca aceste obiective să fie în starea actuală, când ar putea fi atracție pentru turiști. Din acest motiv, el cere ca obiectivele să fie transferate administrației județene timp de un an.

”Timișoara are câteva embleme urbane care fac parte din identitatea orașului și din amintirile timișorenilor. Din păcate, Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol se află de mult timp într-o stare de degradare vizibilă, deși ar putea fi astăzi puncte de atracție pentru comunitate și pentru turiști. Drept urmare, solicit Primăriei Municipiului Timișoara și primarului Dominic Fritz să transfere Consiliului Județean Timiș, temporar, pe o perioadă de 12 luni, dreptul de administrare asupra acestor trei obiective”, spune Popoviciu.

El critică faptul că atâția ani nu s-a făcut nimic pentru acestea.

”Este de neînțeles cum cele mai cunoscute simboluri ale Timișoarei au fost lăsate ani la rând fără niciun plan serios de reabilitare din partea administrației locale. Nici măcar în anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii nu s-au găsit voința și finanțarea necesare pentru reabilitarea lor. Dacă atunci nu s-a făcut nimic, este greu de crezut că în anii următori va exista intenția reală de a le pune în valoare. Este păcat ca aceste obiective de patrimoniu cultural și turistic să fie tratate cu atâta indiferență”, mai spune vicele CJT.

El spune că instituția s-ar ocupa de refacerea acestora, le-ar aduce la gloria de altă și, ulterior, le va livra înapoi primăriei.

”Propun un lucru simplu și concret: dați-ne aceste obiective pentru 12 luni, în administrarea Consiliului Județean Timiș. În acest timp, pot fi reabilitate și readuse la viață, iar apoi Primăria le poate prelua din nou. Nu este vorba de orgolii politice, ci de respect față de timișoreni și față de patrimoniul orașului. Dacă administrația locală nu a reușit, să lase loc celor care pot și vor să facă. Eu sunt convins că, într-un singur an, aceste locuri pot redeveni puncte de atracție demne de renumele Timișoarei”, încheie Popovciu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (septembrie 25th, 2025 at 21:26 )

Asta (pupaviciul sau cum il cheamă) nu e ăla care se „joacă cu țâțili ca cu gutuițili”? Ala care si-a pus un video de genul asta pe facebook?

Daniel a spus: (septembrie 25th, 2025 at 22:43 )

Popoviciu probabil are și pregătite firmele care se vor ocupa de aceste obiective. Oare în județ nu mai trebuie făcut nimic? Nu mai sunt niște drumuri de întreținut, niște școli de renovat din moment ce vrea să bage banii în lucruri care țin strict de oraș și care nu sunt pe lista de priorități a lui Fritz. Dar de fapt ce este în afară de demolările electorale? Sigur ca se întârzie pentru că trebuie făcute studii peste studii că nu merge să te apuci de un obiectiv cum este ceasul floral fără expertize că e grea de tot lucrarea de acolo.

dan a spus: (septembrie 25th, 2025 at 22:53 )

buna propunere. Chiar asa, de ce ceasul floral e ignorat de PMT ?

Palatabil a spus: (septembrie 26th, 2025 at 09:51 )

12 luni… nici documentația n-o rezolvă în timpul ăla, omu pare rupt de orice realitate

Dorin a spus: (septembrie 26th, 2025 at 11:03 )

Omul nu e rupt de realitate, o face din populism ieftin. E unul din cele mai josnice personaje politice locale inca de cand era caratorul de geanta a lui Ostaficiuc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.