Ministrul Economiei vrea să conducă industria automotive timișoreană spre domeniul militar și dual use

Industria de software și din domeniul automotive, extrem de dezvoltate la Timișoara, ar putea beneficia din plin de viitoarele fonduri alocate de Uniunea Europeană în perioada următoare pentru domeniul militar, a anunțat Irinel Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Sunt vizate ”reorientări”, dar și producție dual use, atât civil, cât și militar, iar punerea în aplicare a strategiei trebuie rezolvată în următoarele luni de zile, nu e vorba de ani.

„Trăim niște luni în care foarte accelerat se vor defini cadrele pentru investiții și programele majore în ceea ce privește industria de apărare și, prin extensie, dual-use. Mă bucur că azi am putut afla de la sursă, de la mediul de afaceri timișorean, care sunt problemele lor, care au fost în ultimii ani anumite blocaje, unele țin și de stat”, a spus Darău, după discuțiile purtate, la sediul primăriei, cu reprezentanții mediului de afaceri.

El subliniază că programele militare vor deveni active în doar câteva luni, în luna mai va avea loc deja semnarea acordurilor de finanțare cu Uniunea Europeană. ”E necesară, pe industria națională de Apărare, pe programul SAFE și pe tot ce va urma, de o licențiere cât mai simplă a tuturor actorilor care vor să fie furnizori locali pentru industria de apărare. Se întâmplă aceste lucruri accelerat, până în luna mai, sfârșitul lunii mai, când vor fi semnate contractele între statul român și privat, posibil și interguvernamental. Pentru programul SAFE vom defini acele criterii care să garanteze că o parte cât mai mare din producția pentru SAFE va fi pe teritoriul românesc și, practic, firmele locale românești, timișorene, din toate zonele, vor avea acces”, a spus ministrul.

E pregătită economia timișoreană să intre în industria de apărare? Darău spune că industria automotive poate intra pe această piață. ”Companiile automotive din Timișoara, până acum axate pe vehicule civile, pot produce cu mici adaptări componente pentru vehicule militare sau tehnologii inteligente. Scopul nostru este să nu facem doar mentenanță și asamblare, ci să avem producție completă, integrată, cu licență românească”, a mai subliniat Darău.

Dominic Fritz spune că administrația locală își propune să atragă cât mai mult din acțiunile și fondurile destinate acestui nou sector, spre Timișopara. ”Sunt oportunități noi și una din aceste oportunități este industria de apărare. Sunt servicii și produse dual-use, adică care se pot folosi și pentru scopuri civile, dar și militare. Tocmai asta a fost tema: cum ne poziționăm, ca Timișoara. Există deja firme active în această piață, dar vrem să accesăm cât mai mult din această piață.

Acum, cu programul SAFE vor fi 16 miliarde de euro cu care Guvernul României va achiziționa anumite produse și servicii și o parte din ele vor fi localizate și în România. Și bineînțeles că interesul meu ca primar, interesul nostru ca oraș este să atragem cât de mult din această industrie la Timișoara. A fost o discuție extrem de practică, există foarte mult interes. Eu sunt foarte optimist, suntem în contact deja cu niște investitori noi care se gândesc să vină la Timișoara din această industrie”, a declarat Fritz, după discuțiile purtate.

Irinel Darău, la discuții cu Universitatea Politehnica Timișoara

Vizita lui Darău la Timișoara a avut pe agendă și o întâlnire la sediul Universității Politehnica Timișoara. În cadrul discuțiilor, rectorul Politehnicii a evidențiat rolul istoric al universității în dezvoltarea economică a României, instituția fiind înființată pentru a răspunde nevoii de formare a inginerilor. Totodată, a fost subliniată contribuția actuală a universității la susținerea ecosistemului antreprenorial, prin formare, cercetare, transfer de cunoaștere și proiecte finanțate din fonduri europene. În acest context, a fost menționată semnarea proiectului IPCEI, cel mai mare proiect accesat până în prezent de UPT.

În a doua parte a întâlnirii au intervenit reprezentanți ai mediului economic, care au prezentat teme esențiale pentru dezvoltarea mediului de afaceri: creșterea competitivității companiilor românești în context european, reducerea duratei procedurilor de autorizare pentru investiții, optimizarea costurilor cu energia, predictibilitatea fiscală, accelerarea digitalizării, accesul la fonduri europene și consolidarea sprijinului pentru cercetare-dezvoltare și start-up-uri.

„Mă bucur să fiu astăzi la Timișoara, unde colaborarea dintre mediul universitar, cel educațional și cel privat-antreprenorial este vizibil peste media națională. Este un model pe care îl apreciez și pe care îl încurajez. Dacă ne dorim o Românie competitivă, trebuie să consolidăm legătura dintre universități și mediul privat. În centrul acestei construcții trebuie să rămână capitalul uman: economia depinde de oameni bine pregătiți, capabili să intre, imediat după absolvire, în mediul antreprenorial și în companii.

Discuția de astăzi mi-a oferit, pe de o parte, o perspectivă valoroasă asupra istoriei Universității Politehnica Timișoara, iar pe de altă parte, un dialog direct, la aceeași masă, cu reprezentanți ai universității și ai mediului de afaceri. Tocmai acest format este esențial, pentru că permite identificarea clară a dificultăților reale și a modificărilor legislative necesare pentru deblocarea inovării și creșterea capacității noastre de a face față concurenței europene și globale.

Voi susține în continuare, în mod activ, consolidarea colaborării dintre mediul universitar și mediul privat, astfel încât acest mecanism dual să funcționeze eficient și predictibil,” a declarat Irineu Darău, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Florin Drăgan, rectorul UPT, a apreciat caracterul concret al discuțiilor purtate. „Universitatea Politehnica Timișoara este onorată de prezența domnului ministru Irineu Darău. Întâlnirea a avut un caracter aplicat și constructiv, oferind cadrul necesar pentru prezentarea principalelor provocări pe care le întâmpinăm atât în sfera antreprenoriatului universitar, cât și în relația de colaborare cu mediul economic. Am invitat și reprezentanți ai câtorva companii partenere, din domenii diferite, pentru a oferi ministerului un feedback consistent, fundamentat pe realitățile din practică. Remarcăm deschiderea manifestată pentru preluarea propunerilor formulate și ne exprimăm încrederea că acestea se vor concretiza în rezultate măsurabile și în prevederi legislative care să sprijine, în mod direct, activitățile universității și ale partenerilor săi”, a declarat Florin Drăgan, Rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Pasarea malai viseaza a spus: (februarie 12th, 2026 at 14:55 )

E o magie in sistemul universitar inimaginabila….Sunt promovati doar cei mai invompetenti, cu pile si pe spaga uriasa. Factorul uman de valoare pleaca toti din țară. Caracatita coruptiei a napadit de ani buni aiatemul universitar pe toate palierele. Nimic inovativ nu mai iese de acolo

Asistat social a spus: (februarie 12th, 2026 at 15:04 )

Care e viziunea pe termen mediu si lung? Or sa produca doar doi trei ani, adica „un tun” cat sa pape niste firme nemtesti niste bani din SAFE pe care noi ii imprumutam, or sa produca „pe stoc”, sau au de gand sa si „consume” ce produc? .

plaha a spus: (februarie 12th, 2026 at 15:20 )

Stati un pic asa. E de bine, e de rau? Poate au si cetatenii ceva de zis nu doar doi reprezentanti ai USR-ului care vor sa se ajute reciproc. Adica vrem decat goana dupa bani, bani crestere rapid cu orice pret sau poate avem unii si niste sensibilitati cu privire la productia de armament in orasul propriu?? Poate is ceva pacifisti aici ramasi. Nu merita un referendum local, ceva?

Daniel a spus: (februarie 12th, 2026 at 16:01 )

Asta de fapt se traduce prin faptul că se anunță un dezastru iminent în industria auto europeană și atunci să se folosească capacitățile pentru a produce ceva cu resursele disponibile, în speranța, deșartă probabil, că peste câțiva ani industria își va reveni.
Sigur că nu se putea ca troll-ul putinist proVrajeāla să nu scrie niște comentarii pro-ruse prin care să creeze panică cum că producția ar urma să fie atacată, iar el ca un pacifist convins, adică laș, nu ar fi de acord cu așa ceva. În schimb pensia specială și-o încasează fără prea multe probleme din contribuțiile plătite din astfel de industrii. Nu are decât să se țină un referendum dar întrebarea sa fie extinsă cu mențiunea că se renunță la pensiile speciale la pachet cu industria de apărare și vom vedea atunci dacă va mai cere asta.

@plaha a spus: (februarie 12th, 2026 at 20:31 )

plaha draga, Timisoara sigur nu e orasul tau „propriu”, cum te exprimi.
Te-a dat de gol expresia „vrem decat goana dupa bani” – un sudism de care m-am saturat, cu atat mai mult cu cat vine de la unul/una care pretinde ca Timisoara este orasul lui/ei „propriu”.

Cap Sec a spus: (februarie 12th, 2026 at 21:31 )

Daniel papagalul de serviciu,victima unei anomali sociale gata să muște din putiniștii imaginari,zugrăviți după halucinații și scenarii doar de el știute.România are toate șansele să producă gloanțe de cauciuc și grenade cu miros de vanilie.Care stat?Mai bine spus corporație.Daniele dute la muncă și nu mai încerca să modelezi o societate în funcție de coșmarurile sau eșecurile trăite.Băiatule,șapca,chiloțeii,ciorăpeii purtați zilnic de oiropeni sunt made in China iar dumneata nu vrei să înțelegi faptul că cei care conduc lumea astăzi doresc o Europă slabă.Dobrovo vecera😇!

Baluba a spus: (februarie 12th, 2026 at 22:27 )

Pai plaha asta o fi unul dintre oltenii aia care vor sa fie si ei sefi pe la Belea aia pe acolo.

@parol a spus: (februarie 13th, 2026 at 00:37 )

Lasati analizele lingvistice si dati raspunsuri pe fond. Indiferent cum se exprima banateanul sau sudistul ca nu conteaza (unu a devenit decat sef la alalalt USR azi, apropo!), ideea de baza e ca voi dreptacii libertarieni si papagali nu vreti decat sa platiti cat mai putin la stat. In rest nu aveti nicio alta valoare, niciun alt vis ce sa faceti cu vietile voastre. Sa traiti voi si cu familiile voastre cat mai bine in casuta din Dumbravita, vacanta vacanta si in rest sa va doara in c*r de toti sarantocii. Un referendum local pentru asa ceva e o idee simpla si corecta. Vezi cati is de acord si mergi mai departe. Sau nu.

George a spus: (februarie 13th, 2026 at 10:09 )

@@parol, „Indiferent cum se exprima banateanul sau sudistul ca nu conteaza (unu a devenit decat sef la alalalt USR azi, apropo!).
Se vede că nu ți-a prea plăcut școala, după cum te exprimi.
Hai, organizează un referendum, ce te reține? E dreptul tău.

Daniel a spus: (februarie 13th, 2026 at 11:20 )

@Cap Sec, adică proVrajeāla
Și cum ar trebui să se fortifice Europa dacă nu prin producție de arme? Sigur că pentru rusofili ar fi bine să dea cât mai multe pensii speciale și să sugrume economia prin taxe din care să le plătească, nu-i așa securiciule?

blabla a spus: (februarie 14th, 2026 at 00:06 )

Pai asa functioneaza Europa aia civilizata- adica mai la nord cand e vorba de decizii sensibile: cu consultarea cetatenilor, bre. Nu doar cu chematul la urne odata la 4 ani. Si cu taxare progresiva si alte chestii de astea care nu va plac.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

vama moravita

Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.