Prima semifinală a Cupei României la handbal masculin nu prea a avut istoric. SCM Poli a întâlnit o echipă de ligă secundă, Steaua pe care a învins-o fără drept de apel, 33-22. Diferența de valoare a fost evidentă, chiar dacă s-au înregistrat și momente de echilibru.
Poli a deschis scorul după un minut de joc prin Vujacic și nu a cedat nici măcar o dată inițiativa. S-a făcut repede 4-1 și 6-2, gazdele turneului Final 4 fiind decise să tranșeze rapid disputa în fața propriilor suporteri, care au umplut bătrâna Sală Constantin Jude. 11-6 a fost diferența maximă din prima parte, dar violeții s-au relaxat, iar divizionara secundă a intrat rapid în partidă, iar la vestiare, tabela arăta un avantaj minim 14-13.
Mai mult, profitând de pasa mai slabă a gazdelor, care nu mai găsea soluții în atac, „militarii” au egalat la 14 și apoi la 15. Treziți la realitate, amfitrionii nu au mai lăsat nimic la voia întâmplări și extremele au găsit soluțiile excelente în ofensivă. În minutul 45 era 22-17, iar ecartul a crescut la un maxim de 12 goluri. Scorul final a fost de 33-22, și o calificare așteptată și normală a Timișoarei în finală.
Ca un element statistic, Poli a câștigat ultima finală, din cele două care le deține în 2019, la Focșani, contra Stelei. Acum, echipa bănățeană așteaptă partida dintre Dinamo și Baia Mare pentru a-și afla adversara de mâine.
Alexandru George Andrei, Paolo Kraljevic, Artem Kozakevych și Artem Kozakevych au avut fiecare câte 5 goluri pentru învingători, Șandru de la Steaua reușind 6 goluri.












































Comentarii prin facebook