Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean

Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean.

Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis, și este una extrem de permisivă, finanțarea o poate face CJT, se poate face în parteneriat cu primăria, dar și individual de către aceasta.

Actuala infrastructură din zonă nu mai oferă destule locuri pentru numărul tot mai mare de pacienți și de cadre medicale, plus traficul normal al zonei.

”Am propus Primăriei Timișoara un parteneriat prin care să construim o parcare subterană de mari dimensiuni în zona Spitalului Județean. Raționamentul este unul simplu: infrastructura spitalicească este într-o continuă dezvoltare, au apărut două unități noi, Maternitatea Bega și Centrul de Mari Arși, iar asta înseamnă un număr mai mare de pacienți, cadre medicale și aparținători. În plus, în proximitate se va construi și noul stadion al Timișoarei, iar locurile de parcare reprezintă un lux în acea zonă”, spune Simonis.

În scopul realizării construcției a fost descoperit un teren, care e în zona dintre McDonalds și ștrandurile din apropiere. ”Colegii mei de la Serviciul de Urbanism au identificat o suprafață de teren care se pretează pentru o astfel de investiție și vorbesc de spațiul dintre benzinăria Mol și ștrandurile de pe Bulevardul Liviu Rebreanu. Am propus Primăriei Timișoara să realizăm împreună această investiție atât de necesară și am înaintat în urmă cu trei luni o adresă la care așteptăm un răspuns”, mai spune liderul CJT.

El subliniază că nu contează cine va amenaja parcarea (sau să își asume meritele), important e să se facă. ”Parteneriat, investiție exclusiv a Consiliului Județean Timiș sau a Primăriei Municipiului Timișoara, e mai puțin important. Urgența este ca acolo să se construiască o parcare subterană, apoi să reamenjăm spațiul verde de deasupra”, a mai spus Simonis.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

PUZ a spus: (iunie 10th, 2026 at 13:31 )

Încă nu există un PUZ pentru Stadion și Polivalentă, se discuta despre amenajarea parcării de pe str Arieș pentru parcare de la Stadion dar deocamdată nimic concret, daca vine și parcarea propusa de CJT se schimbă puțin datele, Daca accesul în aceste parcări mari se va face doar din Bulevardele actuale se complică calculele.
Zona are nevoie de străzi și Bulevarde noi pentru a integra aceste obiective în același loc.

Ionică a spus: (iunie 10th, 2026 at 13:34 )

Sa-i spuna cineva la piticul de la CJ ca e usor sa desenezi cu mov pe o harta si este foarte greu sa si faci, pentru asta trebuie sa fii competent…Ii recomand sa ia niste lectii de la Bolojan.

dan a spus: (iunie 10th, 2026 at 14:15 )

idee buna.
Inainte sa accepte, Latcau sigur va critica ceva…..

cetatean a spus: (iunie 10th, 2026 at 15:27 )

Păi ce faci Fredy, ai terminat parcare din centru? Fă uns și pe urmă vino cu schițe din astea. Pot și eu să îți fac 100 cu AI-ul

David a spus: (iunie 10th, 2026 at 15:35 )

Proasta idee. Pare o capcana de la Simonis. dan zici tampenii

Gicu a spus: (iunie 10th, 2026 at 15:43 )

@David, dan asta face în permanență.
Cei de la Comisia de cultură (?) din subordinea CJT blochează tot ce se poate (de exemplu Podul Îndrăgostiților și parcarea de lângă Spitalul de copii), iar moșierul de Moșnița vine cu idei, că doar nu-l doare gura.
Deocamdată realizări 0, doar propuneri și randări.
Se vede că robu îi este consilier.

Paul a spus: (iunie 10th, 2026 at 15:49 )

@Ionică Vezi că zdrența ta favorită de pe Criș s-a tras pe fund de 10 ori pe puțin cu stadionul – odată că nu se mai face deloc, odată că a decis în locul nostru că 14.000 locuri e suficient, după că de ce construim noi fin fonduri locale stadione și baze sportive, după barbut cu nivelul de cofinanțare ba 5, ba 10, ba 15, ba 20, ba 25%.

Văzând că-i fail attempt pe linie, a trecut la ignorarea votării HG-ului necesar în 7 ședințe până acum.

Deși în locul lui Freddy îl dădeam în judecată și târam în tribunal pentru ingerințe în chestiuni locale, am scăpat de Sărăcie și acum dăm drumul la treabă.

Reos a spus: (iunie 10th, 2026 at 17:50 )

Jocul marelui Alfred cînd cu galoșii , cînd cu desenele fanteziste parese că parcările pe care le poate face fără să ceară vreun accept nu-l interesează, manevrele ciumei roșii pe care le practică de peste trei decenii,se pare că încă are cu cine să-și facă șmenurile.

1 Trackbacks pentru acest articol

Revista presei cu Anton Kovacs – 11.06.2026 – Info Timișoara Says:

[…] Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lâ… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.