Există un moment în viața oricărei mișcări politice când încetează să mai fie privită ca simplu protest și începe să fie privită ca posibilă putere. Din clipa aceea nu mai atrage doar susținători. Atrage și oameni cu un talent vechi cât politica: capacitatea de a simți unde se mută centrul de greutate.
AUR pare să fi intrat în această etapă: faza prin care orice forță politică aflată în ascensiune trece, mai devreme sau mai târziu — intelectualizarea.
În sine, fenomenul este firesc. Chiar necesar.
Un partid care aspiră la guvernare nu poate trăi doar din emoție, revoltă și mobilizare electorală. La un moment dat are nevoie de oameni care scriu politici publice, înțeleg administrația, negociază și transformă mesajele în decizii.
Nicio mișcare politică nu guvernează doar cu energia care a dus-o sus.
Dar această etapă aduce întotdeauna o întrebare incomodă: cine vine spre noua putere și de ce?
Pentru că apropierea de o forță în creștere atrage categorii foarte diferite de oameni.
Unii vin sincer. Cred că pot influența direcția, pot modera excese, pot profesionaliza o construcție politică.
Alții vin dintr-un instinct mult mai vechi: apropierea de locul unde cred că va fi distribuită viitoarea putere.
Politica a avut întotdeauna astfel de migratori ai momentului potrivit. Oameni cu o capacitate remarcabilă de a descoperi devreme principiile în care vor crede după următoarele alegeri.
Iar printre ei apar inevitabil și reprezentanți ai mediului intelectual sau universitar.
Nu pentru că universitățile ar fi diferite de restul societății. Dimpotrivă. Și ele produc caractere, competențe, ambiții și oportunisme.
Există profesori care intră în spațiul public pentru că au ceva de spus. Și există profesori care descoperă în politică un lift mai rapid decât răbdarea construcției academice.
Nu este o particularitate AUR. S-a întâmplat cu aproape toate forțele politice care au transmis semnalul că se apropie de putere.
Puterea viitoare are întotdeauna o forță de atracție mai mare decât puterea prezentă.
Pentru un partid aflat în această etapă, provocarea reală nu este să atragă oameni. Asta se va întâmpla oricum.
Provocarea este să distingă între cei care aduc valoare și cei care aduc doar disponibilitate.
Între cei care vin cu idei și cei care vin cu instinct de supraviețuire.
Pentru că atunci când un partid crește, nu atrage doar convingeri. Atrage și cariere.
Adevăratul test al maturizării nu este câți intelectuali se apropie de AUR.
Testul este altul: dacă oamenii noi vor schimba partidul sau dacă partidul îi va transforma pe oamenii noi în ceea ce politica românească a produs atât de des.
Pasageri experimentați ai tuturor schimbărilor de direcție.
Comentarii prin facebook