Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei de la The Script.
Ziua a fost deschisă de Dora Gaitanovici, pentru ca ulterior să fie în fața miilor de spectatori Satoshi, artistul din Republica Moldova. El a încălzit publicul pentru recitalul conaționalei sale Irina Rimes, care a fost bine primită de publicul timișorean. Seara s-a încheiat, la fel ca și vineri, de oaspetele străin al serii, formația The Script. Irlandezii au oferit spetatorilor melodiile lor cunoscute, repertoriul fiind apreciat de cei prezenți. Mai mult, solistul trupei s-a decis să coboare în public pentru a fi mai aproape de oameni,
Orașul a adus și sâmbătă evenimente care mai de care, din domeniul cultural, muzical sportiv. Dar, de remarcat s-a remmarat spectacolul de acrobație aeriană Meraviglia – Apă și Fântâni, care a transformat spațiul urban într-o experiență poetică, unde apa, lumina, muzica și acrobația aeriană se întâlnesc într-un dialog spectaculos al elementelor naturii. Acrobații aerieni au fost ridicați de o macara amplasată în fața Operei, acolo având loc și spectacolul.
Ziua a treia va aduce un amalgam cu de toate pentru toți în domeniul muzical: Monica Anghel, Nico, Ansamblul Timișul, Aurora și Săndel Mihai, Andreea Voica, Alexandru Brădățan, Daniel Iordăchioaie, pentru ca seara să aibă loc și un concert Marija Serifovic. De asemenea, va avea loc un nou show de acrobație aeriană.






















































Comentarii prin facebook