Dan Puric vine din nou la Timișoara, de această dată pentru un dublu eveniment. Este vorba despre lansarea celui mai nou volum al său și o conferință pe aceeași temă, „Să fii român”. Gazdă va fi scena Operei Române.

Dan Puric își lansează, la Timișoara, cea mai nouă carte, intitulată „Să fii român”, și susține, în aceeași zi, o conferință exact pe această temă. Totul se întâmplă miercuri, 22 februarie, de la ora 19, pe scena Operei Naționale Române. „Să fii roman înseamna să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îți iubesti necondiționat, în ciuda tuturor evidențelor, țara de astăzi, ca să ai puterea să o ridici“, spune Puric. Este cel de-al patrulea volum pe care îl semnează actorul, eseistul și regizorul de teatru pe care unii îl percep drept un mesager apostolic al unor mari adevăruri, iar alții, dreptun exponent al naționalismului exacerbat. Biletele la conferință au prețuri cuprinse între 80 și 100 lei și pot fi cumpărate de la agenția Operei. După conferință, Dan Puric va oferi autografe. (sursa foto: www.cinemagia.ro)
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
„Să fii român înseamna să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îți iubesti necondiționat, în ciuda tuturor evidențelor, țara de astăzi, ca să ai puterea să o ridici“, spune Puric.
Chestiunea e naţionalist-macabro-pariotică. Adecă, Don Puric e cu discurs sublim, străbun, cult, naţionalist, ridicător de ţară, dar totul pe bănet. Una sută lei (100 lei) trebuie să plătească românul dacă doreşte să se înalţe pe culmile nebănuite ale patriotismului capitalist, să devină mai ceva ca omul nou al lui Ceaşcă. Să luăm un exemplu: Ecaterina Teodoroiu s-a jertif fără să ceară dividende pentru sacrificul ei de pe Jii. Ceea ce Ecaterina (Kati, pe ungureşte) Andronesacu, tot gorjeană (vai şi vai!), nu pare să o facă pentru înălţarea învăţământului românesc, măcar la nivelul Ungariei. Bre, da’ neam de traistă mai suntem…
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Sistemul de gardă (2). Orașul cu șapte spitale și patru stăpâni
- Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
- Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
- La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
- Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
- Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
- Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
- Timişoara intră în a treia zi de sărbătoare. Programul de astăzi

Administratie
Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Citeşte tot articolul

Politica
A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Citeşte tot articolul

Sport
Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Citeşte tot articolul

Social
Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Citeşte tot articolul

Sănatate
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Timp liber și cultură
Ziua Timișoarei – City Celebration. Programul ultimei zile
Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
Timişoara intră în a treia zi de sărbătoare. Programul de astăzi
Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Un nou weekend plin la Iulius Town: filme în aer liber, provocări interactive pentru copii și Summer Sale
Expoziția “Picasso en visite” va inaugura noul sediu al Art Encounters
Ziua Timișoarei – City Celebration aduce două premiere, primele concursuri de Teqball și de rezolvare a cubului Rubik
Timişoara intră astăzi în sărbătoare: începe City Celebration. Capul de afiş al zilei, Beth Hart
Cu motorul turat și chitara la maxim! 10 ani de Legacy MC Timișoara cu un spectacol pe cinste
TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
Economic
Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto
Citeşte tot articolul
Învățământ
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Știri de ultima oră
Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României


































Comentarii prin facebook