Târgul de Paști s-a deschis la Timișoara. Primarul Robu și iepurașii – prezenți în centrul urbei / FOTO

S-a deschis Târgul de Paști de la Timișoara, chiar dacă vântul și-a cam făcut de cap printre timişoreni în aceste zile. Nimic nu i-a oprit însă pe iepurașii (decorațiuni din loc în loc înfipte în pământ) să-și facă simțită prezența la deschiderea Târgului de Paști de vineri, de la ora 17, din centrul Timișoarei. De neoprit a fost și primarul Nicolae Robu, care a fost acolo… la deschidere.

Târgul de Paști a fost deschis vineri, în 5 aprilie, pe vânt și licăriri pasagere de soare. Căsuțele sunt amplasate în Piața Victoriei, în partea dinspre Catedrala Mitropolitană, nefiind desfășurate pe întregul platou din centrul urbei. Căsuțele sunt albe, iar unii comercianți și expozanți le-au deschis încă de vineri dimineață. Găsiți tot felul de produse de sezon, de la mezeluri la haine tradiționale – obiecte hadmade, ii și cuvântul „Timișoara” care tronează în mijlocul spațiului, cu litere de mărimea unui om, decorat de primăvară, un loc numai bun de făcut selfie-uri…
50 de căsuțe își așteaptă vizitatorii cu produse specifice sărbătorilor pascale. Vizitatorii vor găsi decorațiuni de sezon, produse handmade, ciocolată de casă, obiecte de ceramică, artizanat, lumânări parfumate, produse de patiserie, vin, jucării și pot vedea morcovi uriași, iepurași, ouă și tot felul de decorațiuni. Primarul Nicolae Robu a ținut un discurs de inaugurare, după care a vorbit cu oamenii prezenți la tîrg, care l-au abordat, și a vizitat unele căsuțe și și-a cumpărat o plăcintă cu brânză.
„Se apropie Sfintele Sărbători de Paști, sărbătorile iubirii, toleranței, promovate ca valori supreme de Iisus Hristos. Noi știm în acest oraș minunat și să muncim și ne mândrim că suntem un oraș cum puține sunt chiar în lume, în care practic nu există șomaj, toată lumea își câștigă existența muncind, dar știm să ne facem viața și frumoasă în timpul nostru liber. Avem nenumărate evenimente, eu câteodată chiar sunt oprit de unii cetățeni și, mai în glumă, mai în serios, ei îmi spun… sunt prea multe, domnule primar, noi suferim că nu putem participa la toate. Și în acest an am venit cu o ofertă de căsuțe, sperăm să vă placă cum este totul amenajat”, a spus pirmarul Nicolae Robu, la microfon, în fața oamenilor aflați la acea oră în centrul urbei.
Programul zilelor de târg:
Sâmbătă, 6 aprilie
16 – Parada Iepurașilor, spectacol pentru copii

Duminică, 7 aprilie
13 – Concert coral susținut de Corala Epifania din Timișoara
Vineri, 12 aprilie
Ateliere de pielărie, broderie, cusături, turtă dulce
Sâmbătă, 13 aprilie
16 – „Pictăm împreună Hazliții pe ouă uriașe”
Duminică, 14 aprilie
13 – Concert coral susținut de Facultatea de Teologie Timișoara
Vineri, 19 aprilie
16 – Expoziție de pictură „Lumina Florilor de Paști” – Muzeul Catedralei Mitropolitane
Sâmbătă, 20 aprilie
11 – Decorarea Oului Uriaș, demonstrație culinară
Ateliere de ceramică, ouă încondeiate, sculptură în lemn
Duminică, 21 aprilie
17 – Pelerinajul Floriilor organizat de Catedrala Mitropolitană.

Târgul de Paşti din acest an va avea loc în perioada 5 aprilie – 1 mai. Organizatori: Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului.

[ngg src=”galleries” ids=”4390″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Top