O nouă clădire va fi ridicată lângă cea mai veche biserică ortodoxă din Timişoara, pe locul fabricii Oglinda

Fabrica Oglinda, situată în Piaţa Crucii din Timişoara, va fi dărâmată, iar în loc va fi ridicată o nouă construcţie. Intenţia, în sine, nu ridică probleme, doar că proiectul iniţial a trebuit modificat, clădirea „micşorată”, dar şi aşa mai sunt probleme. Construcţia se va întinde până la mică distanţă de cea mai veche biserică ortodoxă din oraş, spun reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Ilie Sârbu

Ilie Sârbu

Biserica ortodoxă din Piaţa Crucii din Timişoara, considerată cea mai veche din oraş, va avea un nou „vecin”. Ridicat pe locul unei biserici din lemn mai veche, realizat în 1794, lăcaşul de cult a avut pusă piatra de temelie o sută de ani mai târziu, în 1894.

Alături de biserică se află fabrica Oglinda, care va fi demolată. În loc, proprietarii doresc ridicarea unei noi clădiri. Cei de la Salvaţi Patrimoniul Timişoarei spun că iniţial proiectul avea o înălţime mai mare, dar la intervenţia autorităţilor numărul de etaje a scăzut, astfel încât să încadreze între clădirile din zonă.

„Iniţial, acolo era gândită o clădire cu cinci etaje, plus unul retras. Acum proiectul a fost schimbat şi sunt trei etaje. De asemenea, arhitectura a fost adaptată la zona istorică din care face parte”, spune Ilie Sârbu, reprezentantul asociaţiei. Totodată, proiectul prevede o apropiere prea mare de biserica amintită, mai spune Sârbu: „nimănui nu i-ar conveni să îţi vină cu balconul în curte”.

O altă problemă a acestui proiect este legată de informarea asupra sa, mai spune reprezentantul asociaţiei. Oamenii care locuiesc în acea zonă nu ştiu ce se va întâmpla, ce şi cum se va construi. În mod normal, acolo ar fi trebuit plasat un panou care să prezinte proiectul, care ar fi trebuit lăsat un an de zile, ca publicul să ştie despre ce este vorba. Ceea ce nu s-a întâmplat, spune Sârbu, în urma discuţiilor purtate cu locuitorii. De asemenea, dezbaterea publică legată de proiect nu ar fi fost atât de bine promovată, iar cei interesaţi nu au ştiut de organizarea ei. „Se fac fotografii, care ar trebui să fie prezentate acolo. Dar panoul se dă jos să nu se facă valuri. Panoul nu a stat acolo un an de zile, am vorbit cu vecinii. Ieri m-au sunat vecinii de la Oglinda că e o şedinţă la primărie, ei nu ştiau ce se întâmplă, pentru că nu au fost anunţaţi”, a mai declarat Sârbu. El se mai întreabă dacă, având în vedere locaţia proiectului, nu ar fi trebuit consultată Direcţia de Cultură, care să îşi dea avizul asupra proiectului.

Deşi există probleme de comunicare cu autorităţile, reprezentanţii acestora sunt tot mai deschişi cu reprezentanţii societăţii civile. Ilie Sârbu spune că se lucrează tot mai bine cu cei de la Direcţia de Urbanism a primăriei, dar şi cu arjitectul şef al oraşului. Aceştia acceptă discuţiile şi sugestiile lansate, doar că ar fi nevoie de o mai bună informare asupra proiectelor aflate în realizare în zonele sensibile ale Timişoarei, a mai declarat Sârbu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Augustus a spus: (mai 17th, 2019 at 12:56 )

De vina e regulamentul haotic dupa care functioneaza dezvoltarea urbana din Timisoara. Nu inteleg, chiar nu e nimeni competent si viziune in primaria aia? Situatia asta alaturi de multe alte unde primaria aproba casa lipita de alta casa, ambele cu forme diferite si ciudate, bloc de 10 etaje langa o casa cu o gradina mica… tot felul de rahaturi de genul asta care adunate prezinta Timisoara ca un ………..MARE K-I-T-C-H.

++ a spus: (mai 19th, 2019 at 12:52 )

@ Augustus
asa ca primarul orasului, chiciul si harababurism suprem.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM

Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV

Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.