Bacău 43

Știu că mulți dintre voi, dragi telespectatori și telespectatoare, v-ați speriat când ați văzut în Moldova indivizi cu aspect uman care sărutau niște pancarte cu PSD. Oamenii ăia mai avea o scăpare să nu-i considerăm o mână de barbari din Evul Mediu și au profitat din plin de ea: consumul de băuturi alcoolice. „E, erau și ei beți. Ce ați fi vrut să facă la un miting PSD?”. Mai puteau fi niște miștocari, dar nu cred că a fost cazul celor văzuți în acel ritual electoral retrograd chiar pentru vremea lui Ștefan cel Mare. Dincolo de acest comportament însă ar trebui să surprindă lucruri mult mai puțin spectaculoase în relația acelor indivizi cu PSD-ul. Ce pupau ei? Simulau sau chiar făceau plecăciuni deasupra unor pancarte pe care ce scria? În cel mai bun caz putea fi ceva mobilizator. Sec, fără un aport de inteligență creativă, dar măcar ceva cu sens: „Votați PSD!”. Sau „Clujul voteaza PSD”, mesaje ce le vezi adaptate și evenimentelor electorale ale altor partide. Dar n-a fost numai asta.

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Foarte mulți pesediști prezenți la un „mare miting PSD” au în mână o șipcă din lemn pe care este prins un carton inscripționat „Bacău 43” sau „Neamț 56”. Bacău 43? Ce mesaj trebuie să fie ăsta? Măcar dacă era „Bacău 69”, mai te ducea gândul la vreo perversiune, dar „Bacău 43” nu ar trebui să reprezinte mai mult decât o chestiune fără viață, eventual utilă localizării în mulțime. Că oamenii ăia vin din Bacău, da, e o informație, dar numărul 43 trebuie că le arată organizatorilor unde sunt cei dintr-un anume sat, cei dintr-un anume grup socio-profesional, din care școală, instituție de sănătate, primărie sau de unde i-o fi adus cu japca. Ca la șah. Faci o mutare la c8. „Nebunu la d4”, dar ce vorbim noi aici de sporturi cu atâta aport de inteligență? Mai bine ne amintim de caroiajul pregătit pentru alegoriile imbecile oferite lui Nicolae și Elenei Ceaușescu la defilări ori pe stadioane. Tot la fel, oamenii erau niște coordonate și nimic mai mult.

„Bacău 43” e borna unde stă și ar trebui găsită, recuperată, o cantitate de carne de origine umană adusă de cineva în scop personal la o manifestare politică. Este dovada cea mai limpede că acei oameni nu au venit de bună voie, ci au ocupat niște locuri în autocarele plătite de alții, au reprezentat niște puncte dintr-o hartă fără viață. Pentru ce? De frică să nu piardă și ce au în sărăcia sau bogăția lor. Ați auzit de coada aia făcută la restaurantul de pe marginea drumului unde s-au oprit toate, dar toate autocarele venite cu indivizi la miting? Undeva prin Moldova. Toate autobuzele au oprit la același han și se stătea la coadă zeci de minute să ajungi să mănânci. Unde ați văzut așa ceva? Restaurantul ăla ori aveau cea mai bună mâncare din toată Moldova și oamenii ăia erau foarte pretențioși. Ori cineva deconta toată cheltuiala și ne apropiem de răspunsurile de care avem nevoie când vorbim de PSD și marile lor mitinguri.

Căci dacă era vorba de pasiune, de a nu mai suporta nemerniciile adversarului politic, că o fi PNL, că o fi USR sau PMP, atunci lumea venea și nemâncată, venea să-vi verse amarul și omul în astfel de momente devine creativ măcar cu un ”Muie USR”, dacă nu vreo altă treabă neaoșă moldovenească. Pune, măi, pe o pancartă un gând, cât te duce mintea, dar nu „Bacău 43”! Nu degeaba se vorbește de alegătorii PSD ca despre niște oi și nu știm pe câți dintre ei îi deranjează asta. Oile sunt vopsite cu sprayul roșu, verde, albastru sau ce o fi găsit ciobanul la magazinul metalo-chimice. Și sunt vopsite așa pentru a nu se amesteca cu animalele altui cioban. Nu scrie nimic pe ele, nici măcar „Bacău 43”, ci e pulverizată doar o pată de culoare. Nu au mesaje, nu se obosesc să gândească, nu scandează prea multe și una după alta opiniază un prelung „Beeeeee”. Trist. În acest punct și-a adus PSD electoratul.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Simona a spus: (mai 19th, 2019 at 21:14 )

Foarte fain scris! Felicitari!
Din pacate rasu plansu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.