Controale, amenzi și acțiuni de prevenire ale ISU Timiș. Atenționările pompierilor

Florin Mihoc, ISU Timiș

Florin Mihoc, ISU Timiș

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș este în gardă și încearcă să prevină eventualele tragedii, prin controale. La ochi au fost luate obiectivele cu destinația alimentație publică, comerț și turism de agrement, zone cu afluență mare de persoane, care au fost și vor mai fi controlate de autorități. În perioada 1 iunie – 30 septembrie au fost și vor mai fi efectuate astfel de controale.

Până în prezent au fost executate 21 de controale privind apărarea incendiilor și au fost constatate 77 de deficiențe, dintre care șase remediate în timpul controalelor. În total au fost aplicate 25 de avertismente și aplicate opt amenzi, în valoare totală de 114.100 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost acordate în zona b-dul Brâncoveanu din Timișoara, unde au fost aplicate sancțiuni în valoare de 84.100 de lei. Firma SC BGB Group Company SRL, avertizată de nenumărate ori în ultimii doi ani, a primit sancțiuni contravenționale conform principiului gradualității. Totuși, nici până astăzi nu a luat vreo măsură pentru a intra în legalitate.

ISU Timiș este în alertă în aceste zile și din pricina fenomenelor meteo periculoase. În perioada 23 iunie ora 16.30 – 24 iunie 9.00, pompierii au intervenit în șapte situații de urgență: doi copaci căzuți în Lugoj, patru inundații în Cutina, Bodo și Dudeștii Vechi și un stâlp căzut în localitatea Gherman. Totodată, la nivelul ISU TImiș a fost activată Grupa operativă și a fost crescută capacitatea de intervenție la Stația de Pompieri Făget, dar și la Detașamentul de Pompieri Lugoj.

Arderile necontrolate de vegetație uscată

Printre cele mai solicitante și dese intervenții ale pompierilor sunt cele în cazul arderilor necontrolate de vegetație uscată. ISU Timiș va organiza acțiuni de monitorizare a modului de respectare de către fermieri, a bunelor condiții agricole și de mediu la arderea miriștilor și resturilor vegetale. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără permis de lucru cu focul și fără alte măsuri de împiedicare a propagării flăcărilor se sancționează cu amenzi cuprinse între 1000 și 2500 de lei.

Conform protocolului încheiat între IGSU, GNM, APIA, în cazul unor arderi a vegetației uscate de pe miriști sau pășuni, personalul ISU va transmite la APIA informații referitoare la locul producerii arderilor (localitatea, localizarea GPS, data și ora, natura culturilor și/sau date de identificare ale fermierului/fermierilor pe terenul unde a avut loc arderea). Centrele județene ale APIA transmit lunar către APIA Central – Direcția Plăți Directe – sector vegetal, situația privind arderile miriștilor sau ale vegetației uscate pentru suspendarea sprijinului privind plata directă.

De asemenea, conform planului de măsuri încheiat cu IPJ Timiș – Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității, începând cu data de 27.06.2019 se vor executa acțiuni comune de informare preventivă a populației și a marilor fermieri cu privire la utilizarea focului deschis. Aceste acțiuni se vor desfășura începând cu zonele localităților Coșteiu, Boldur și Găvojdia.

În anul 2018, pompierii de la ISU Timiș au intervenit la nu mai puțin de 668 de incendii de vegetație uscată și miriști.

[ngg src=”galleries” ids=”4589″ display=”basic_thumbnail”] 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.