Cetăţeanul numărul unu al urbei a fost din nou primul. La volan, în pasaj / VIDEO

Nu se putea să se deschidă noul pasaj realizat de cei de la Iulius Town, iar de la tăiat panglica să lipsească primarul Nicolae Robu. Mai mult, el nu s-a lăsat până nu a fost primul care s-a şi dat cu maşina prin noua traversare dinspre Piaţa Consiliului Europei spre bulevardul Antenei.

Nicolae Robu, la Iulius Town

Nicolae Robu, la Iulius Town

Domnul Vasile, şoferul oficial al ediliului-şef, a avut parte de un minut de pauză în activitate, cam atât a fost el, de această dată, pasager, iar Robu şofer. Parcă puţin „ruginit” în şofat, el fiind permanent însoţit de şofer în deplasările sale, primarul Timişoarei nu s-a lăsat şi a insistat să fie primul care testează asfaltul noului pasaj. Şi organizatorii inaugurării investiţiei private, Iulius Town, nu s-au putut opune!

Nicolae Robu s-a urcat la volan şi pentru mai puţin de un minut, cu viteză redusă, a traversat cea mai mare parte a subtraversării. Aşadar, el şi-a îndeplinit şi de această dată visul de a fi primul! Primul care se dă cu maşina pe un nou proiect de infrastructură rutieră. De această dată nu o ctitorie a sa, chiar dacă sugestiile lansate de el „includ” mult şi din o asemenea sugestie.

Pasajul inaugurat vineri are 800 de metri şi patru benzi, câte două pe sens. De săptămâna viitoare, acesta va oferi o legătură rutieră extrem de facilă între Piaţa Consiliul Europei şi bulevardul Antenei şi, de aici mai departe, spre strada Popa Şapcă sau strada Baader.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (august 30th, 2019 at 14:43 )

Jalnic acest „Dinu Paturica”.Ma gandesc acum la replica lui Marin Moraru catre Gheorghe Dinica din filmul ” Cuib de viespi”( care sa treaca primul pe poarta?)

tibi a spus: (august 30th, 2019 at 15:11 )

vomit

blaga a spus: (septembrie 4th, 2019 at 21:41 )

Felicitari domnu primar! Fain Mercedesu! Pun pariu ca din el nu se vede gunoiu de pe strazile din Timisoara! Da din Timisoara, nu doar din centru si Iulius Mall, orasul este mult mai mare! Dar cel mai probabil nu stiti acest lucru, ca nu se prea observa sa fie vreun primar prin zona!!!
Mai aveti un pic!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.