Cum știe să tacă codrul!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Poate că mulți dintre noi se întreabă dacă președintele PSD și al CJ Timiș știe să tacă când strategic ar trebui să tacă și de ce un consilier al dumnealui nu-i spune când e bine să păstreze tăcearea împreună cu o brumă de rezonabilitate. De fapt, habar n-am ce formă ia vreun bine politic în cazul dlui Dobra, dar pot bănui că ceva jocuri de glezne face precum fotbaliștii de rezervă care visează să dea gol cu capul prin alunecare, imediat după ce antrenorul îi bagă în teren. Președintele Dobra a spus așa despre moțiune: că este „un act penibil” depus de „o adunătură de partide”. Da, domle Dobra, așa este: democrația asta este „penibilă” în general, după ce voi pesediștii v-ați obișnuit să vă pișați pe ea cu noi de față. Poate că liderul PSD Timiș s-a referit la motivarea moțiunii, nu la actul constituțional în sine promovat de o „adunătură de partide”. O gloată, cum ar veni.

O șleahtă, o grămadă de „oameni fără valoare”, cum zice la dex. Despre cei de la ALDE am mai scris și noi că unii sunt fără valoare, măcar din punct de vedere moral, și nu ne-ați dat dreptate, domnule Dobra. Poate că mulți colegi ai matale din PSD care au plecat la Ponta sunt și ei fără valoare, dar chestiunea asta a ajuns deranjantă numai acum, când respectivii au semnat moțiunea opoziției și se pregătesc să o voteze. Înainte nuuuuu! Înainte erau colegi buni, competenți, care vă ajutau să duceți pe butuci țara și la bun sfârșit programul de guvernare cu care ați câștigat alegerile. Corect? Apoi, dl. Dobra mai zice în cuvântul său către națiunea timișeană că „PSD are îndeajuns de multe voturi pentru ca moţiunea să nu treacă”, deși voturi îndeajuns le trebuiesc celorlalți, celor care au depus actul de îngropăciune politică a premierul Dăncilă, nu pesediștilor, despre care am înțeles că vor absenta de la „acest act penibil”.

Dar să vedem de ce este „penibil” acest act. Ce zice la el. Prinsă de entuziasmul posibilei prăbușiri a PSD-ului, lumea n-a mai și citit textul moțiunii. La ce bun? Totul e să pice, ar putea scrie acolo orice, chiar și lucruri „penibile”. Dar nu, acolo liberalii, useriștii, pemepiștii, udemeriștii, ai lui Ponta și Tăriceanu vorbesc de lipsa de competență a celor adunați de Dăncilă în executivul României. Ce e penibil în asta, domle președinte Dobra? Nu e adevărat că v-ați schimbat 80 de miniștri, bașca doi premieri, dar nu ca să puneți competenți în locul incompetenților, cum poate ar fi fost scuzabil, ci ca să puneți cioburi în loc de oale sparte? Bani europeni atrași pentru proiecte majore de infrastură rutieră, spitalicească, în educație au fost aduși la nivelul „ofertei” Uniunii? A fost capabil guvernul să aducă tot ce putea aduce? Nu, și n-o să vă scuzați acum spunând că nici ăialalți, ce acum sunt în opoziție, n-au adus cât puteau să aducă, că nu așa se pune problema.

E o abureală sau vreo chestiune penibilă că PSD a condus amatoricește din punct de vedere al inconsistenței și incoerenței legislației, fie că e vorba de cea economică, fiscală, ca să puneți apoi lumânarea pe setul de legi din justiție? N-ați luat bani de la companiile de stat ca să le băgați în salarii și pensii, rămânând tot populația cu penele de curent sau pe alte segmente de infrastructură a utilităților? Spitalele regionale nu s-au făcut din opt doar trei, ca finalmente să nu avem începută nicio lucrare? Ați scos hoții și violatorii din pușcării și Poliția nu mai face față cu fenomenul. Fie că sunt copleșiți, fie că sunt depășiți profesional. Ați făcut vreo reformă la Interne, ca textul moțiunii să poată fi considerat și mai „penibil” cu fiecare rând citit? Votul în diasporă a fost liber așa cum ar fi fost firesc? N-a fost și la Externe n-a fost găsit nimeni vinovat…

N-am să mai reiau aici toate reproșurile făcute de opoziție în textul moțiunii. Mă șochează însă că n-am mai auzit un adevăr spus din gura unui oficial PSD de nu mai știu câtă vreme. Totul este o minciună. Ba nu, nu numai minciună. Este un cinism, o bătaie de joc, o umilință ostentativă prin care minciuna este spusă din colțul gurii, fără ca mizerabilii ce-o propagă să coboare vinovat ochii. Regulamentele parlamentare nu se mai aplică, opoziției i se limitează accesul la luările de poziție, la microfon, la propuneri, totul se face cum vreau un Florin Iordache de cea mai joasă speță. Minciuna spusă de PSD este absolută. Atâta degradare în guvernarea unei țări nu am mai văzut de la domnia lui Adrian Năstase. Amin, domnule Dobra.

P.S. Prieteni ai liderului PSD Timiș m-ar întreba resemnați „Acuma și tu, ce-ai vrea să zică și Dobra? Se aliniază și el. Se profilează pentru după Apocalipsă. Vânează poate singurul loc eligibil în Timiș la PSD pentru parlamentare și lupta e aprigă cu Simonis. Să plece la „Pro România”? Poate că n-are loc de alții pe nu mai multe locuri eligibile. Ce să facă și el?”. Poate că așa e. Dar codrul, știți ce semeț știe să tacă codrul, domnule președinte?

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT

După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe Adrian Veştea. Acesta din urmă a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. „Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriza de duminică! Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a propus ca prim-ministru pe Adrian Veștea
De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Top