Polițiștii Secției 1 Poliție Timișoara, împreună cu polițiști de la Poliția Stațiunii Sinaia au făcut percheziții în județul Prahova, la domiciliul unei persoane bănuite de înșelăciune. Bărbatul acuzat de înșelăciune a fost adus la Timișoara și a fost reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii din Timișoara fac verificări într-un dosar penal în care se efectuează cercetări față de un bărbat, de 57 de ani.
„În fapt, în perioada 28 februarie – 11 aprilie 2019, cel în cauză, ar fi postat pe internet anunțuri fictive privind închirierea de apartamente pe perioada desfășurării a două festivaluri din România din anul 2019, fiind bănuit de comiterea a 63 de infracțiuni de înșelăciune”, transmit reprezentanții Poliției Timiș.
În urma percheziţiei au fost ridicate patru telefoane mobile, mai multe cartele telefonice, trei stick-uri, două aparate de fotografiat și diferite înscrisuri.
„Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere, persoana depistată fiind condusă la sediul Secției 1 Poliție Timișoara, în vederea audierii. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș”, transmit reprezentanții Poliției.
Comentarii prin facebook