Biroul Permanent Naţional al PNL a validat astăzi candidaturile lui Nicolae Robu şi Alin Nica pentru Primăria Timişoara şi, respectiv preşedinţia CJ Timiş. Pentru primul, conducerea PNL a abdicat la criteriile de integritate ale partidului.
Vechi şi mari adversari, Nicolae Robu şi Alin Nica sunt obligaţi să colaboreze pentru a câştiga alegerile locale pentru PNL Timiş. Biroul Permanent Naţional al PNL a validat astăzi candidaturile partidului la primăriile municipiilor reşedinţe de judeţ, dar şi la preşedinţiile consiliilor judeţene. Printre cei validaţi s-au numărat Nicolae Robu şi Alin Nica. Pentru primul s-a renunţat la criteriile de intergritate ale PNL, actualul edil urmând să candideze pentru un al treilea mandat. În schimb, Alin Nica, primar al comunei Dudeştii Noi, a fost propulsat chair de primarii din PNL Timiş aflaţi în conflict, în ultimii ani, cu Robu, De altfel, în 2017, Robu şi Nica au fost contracandidaţi la preşedinţia PNL Timiş, primul reuşind să se impună.
Comentarii prin facebook