Primăria Timişoara a oprit şi activitatea creşelor şi evenimentele publice. Primele containere pentru carantină, instalate

transport scolar

transport scolar

Primăria Timişoara a decis, marţi, să suspende şi activitatea creşelor, după ce la nivel naţional s-a decis suspendarea activităţii grădiniţelor şi şcolilor. De asemenea, primele două module din containere, destinate găzduirii unor eventuale persoane aflate în carantină au fost deja amplasate, dar nu lângă un spital.

Toate unităţile destinate educaţiei copiilor din Timişoara vor fi închise, de miercuri. Alături de decizia suspendării activităţii şcolilor şi grădiniţelor, comitetul local pentru situaţii de urgenţă a decis să oprească şi activitatea creşelor. Totodată, se suspendă toate acţiunile publice organizate de instituţie, fiind în pericol chiar şi Timfloralis, în funcţie de evoluţia virusului corona.

„Am decis astăzi suspendarea activităţii creşelor, acestea nu fac obiectul deciziei naţionale. Măsura se va aplica până pe 22 martie. De asemenea, a fost decisă suspendarea tuturor spectacolelor, Timişoara e puternic expusă având în vedere poziţia geografică. Sperăm să nu se înmulţească numărul de cazuri existente. Nu trebuie să intrăm în panică, dar nici abordarea facilă nu e o soluţie” a declarat primarul Nicolae Robu.
Măsurile aplicate pentru protecţia oamenilor continuă.
„Continuăm spălarea mijloacelor de transport în comun. Cerem igienizare generală în toate şcolile, grădiniţele, la reluarea activit spaţiile să fie igienizate şi dezinfectate”, a a mai subliniat Robu.
El a mai anunţat că primele module din containere locuibile pentru carantină au fost deja amplasate, acestea nu sunt în interiorul oraşului, dar nici în aria Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş.
„Pentru carantină sunt necesare condiţii speciale. Este o persoană şi o încăpere, aceasta are toate condiţiile acolo, baie, condiţii de găzduire. Au fost deja trase utilităţile, urmează să sosească şi restul de opt comntainere”, a mai declarat Robu.
El nu a putut preciza dacă scurgerea de la aceste module intră direct în canalizare, dar espune că e sigur că există anumite substanţe care sunt aplicate, fiind respectate condiţiile legale.

Se întrerupe şi transportul şcolar

Cum activitatea şcolară va fi întreruptă, STPT a anunţat că va suspenda circulaţia liniilor de microbuz pentru transportul elevilor.
„Ca urmare a Hotărârii nr.6/09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combaterea a noului coronavirus adoptată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență prin care s-a decis închiderea tuturor unităților din învățământul preuniversitar, Societatea de Transport Public Timisoara anunță suspendarea liniilor de transport școlar în perioada 11.03.2020-22.03.2020”, a anunţat STPT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.