Judeţul Timiş a terminat anul precedent cu un total de 5.608 noi locuinţe finalizate, atât în mediul rural, cât şi în oraşe. Ponderea este deţinută de cele din zona rurală, terenurile disponibile pentru dezvoltări noi fiind limitate în zona urbană. Direcţia Regională de Statistică Timiş a făcut publice datele finale referitoare la construcţia de noi locuinţe în judeţ în cursul anului 2019.
Astfel, ultimul trimestru al anului trecut a fost cel mai prolific la acest capitol, cu 1905 noi locuinţe finalizate, dintre care 665 în mediul urban, iar 1240 în cel rural. Trimestrul al treilea a adus 1644 de locuinţe finaliate, trimestrul 2 1133 locuinţe, iar primul 926. În toate dintre acestea majoritatea locuinţelor sunt finalizate în zona rurală. Cifrele prezintă o evoluţie bună faţă de anul 2018, când au fost finalizate 5468 de locuinţe.
Comentarii prin facebook