Ministerul de Interne şi Patriarhia Română au semnat un acord privind o colaborare de sărbătorile pascale. Potrivit acestuia, angajații MAI vor contribui, alături de clerici și voluntari, la distribuirea Paștilor și a Luminii Sfinte adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că, având în vedere numărul mare de cetățeni ortodocși, MAI vine în sprijinul BOR executând misiuni de susținere și ajutor pentru clerici și credincioși.
“Pentru a oferi o alinare spirituală tuturor celor care trec prin momente grele vom ajuta BOR la împărțirea Luminii Sfinte în Seara Învierii. Am semnat un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate din starea de urgență pentru stabilirea unor acțiuni comune pentru aceste srăbători. Vrem să oferim o consolare prin distribuirea Paștilor și a Luminii de la Ierusalim”, a declarat Vela.
Ministrul a explicat că pâinea binecuvântată în formă de prescuri sfințită în Joia Mare va fi distribuită vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07:00-17:00 în toate parohiile, în locuri special amenajate.
Vela a anunţat şi cum va fi distribuită Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim.
„Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.
În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție”, a mai declarat Vela.
Comentarii prin facebook