Timişoara în faţa unei noi revoluţii. A votului

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Timişoara este cunoscută, în primul rând, pe întregul mapamond, fiindcă aici a izbucnit Revoluţia care a reuşit să debarce unul dintre cele mai violente regimuri comuniste din lume. (Apropo de acest lucru, nici acum, în pofida a mii, zeci de mii de promisiuni, Timişoara nu are un Muzeu al Revoluţiei.)

Înainte de revoluţie însă, Timişoara a fost un oraş al premierelor şi inovaţiilor. Le cam ştie toată lumea, dar mai punctez câteva: primul oraş de pe continentul european cu străzile iluminate electric; primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz; prima bibliotecă publică de împrumut cu sală de lectură din Imperiul Habsburgic.

Timişoara a fost dintotdeauna şi un oraş al multiculturalităţii. A fost oraşul în care a funcţionat cel mai bine incluziunea socială, etnică, religioasă. (Chiar revoluţia a început în faţa casei unui maghiar, acolo unde s-au adunat şi mulţi etnici români, pe lângă unguri.)

Timişoara este şi oraşul Proclamaţiei care îi poartă numele, unul dintre cele mai importante documente programatice de la începutul anilor 90.

Timişoara este renumită şi prin spiritul ei. Un “spirit al Timişoarei”, care cel mai recent s-a manifestat la începutul anului 2017, când au fost seri în care şi 50.000 de oameni s-au strâns în centrul oraşului pentru a protesta. Şi n-au ieşit pentru 100 de lei în plus la salariu, ci împotriva unui mod samavolnic de-a conduce ţara. Aşa cum ieşiseră şi în decembrie ‘89.

În 2014, 131.000 de timişoreni l-au votat preşedinte pe Klaus Iohannis, Timişoara fiind atunci printre primele în ţară şi ca număr de voturi şi ca procent. Un neamţ în fruntea ţării era o nouă premieră, iar Timişoara multiculturală îşi aducea obolul cu prisosinţă. Ca o comparaţie, Nicolae Robu a obținut al doilea mandat cu doar 41.000 de voturi.

Timișoara a însemnat întotdeauna o frondă mai tăcută sau mai vocală. Timișoara a fost europeană şi în timpul comunismului, având antenele îndreptate spre Vest. Timișoara înseamnă libertate, inițiativă, deschidere, dreptate, justiție. Timişoara este şi Phoenix şi Poli, aşa cum în trecut a fost a lui Johann Strauss fiul (primul concert în afara Vienei, la Fabrica de bere), a Ripensiei şi Chinezului.

Pentru toate cele de mai sus, Timişoara este acum în faţa unei noi revoluţii, a unei noi premiere. Puteam să zic o revoluţie a bunului simţ, dar acest concept prea a fost maculat de Crin Antonescu.

Îi voi spune mai simplu şi banal, o “Revoluţie a votului”. În care Timişoara, poate scăpa de sinecurism, parvenitism şi incompetenţă. Într-un cuvânt, după opt ani, poate scăpa de USL-ism. Mai trebuie doar ca timişorenii să meargă la vot pe 27 septembrie. Şi să voteze util, fiindcă prin voia PSD şi PNL, nu sunt două tururi de scrutin. Iar tot mai multe semnale arată că se poate. Mai sunt 12 zile. Tic-tac, tic-tac….

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

dolari a spus: (septembrie 15th, 2020 at 09:09 )

Vomitiv!

Andrei a spus: (septembrie 15th, 2020 at 12:07 )

Foarte bine scris.

Adaug doar ca europarlamentarele au demonstrat ca o prezenta mare la vot ajuta buna credinta. Ca daca se iese peste activul de partid (maxim 40%), ceilalti oamenii care voteaza o fac cantarind bine oferta electorala. Si chiar daca aleg raul cel mai mic este un rau admisibil, incomparabil cu raul cel mare. Si pas cu pas vom scapa noi si de rau.

Iesiti la vot!

Gugu Traian a spus: (septembrie 15th, 2020 at 12:18 )

Mai oameni buni,e foarte greu sa iesi pe locul 2,cand concurezi singur! Doar cu niste iepuri,care doar te obliga sa fugi si sa nu mergi la pas!!! Dar,……….speranta moare ultima tic-tac,tic-tac!!!

Poli 21 a spus: (septembrie 15th, 2020 at 13:17 )

Ino draga, timisorenuu nu au votat un neamt, ci un cetatean roman de etnie germana, asa ca nu are nici o legatura sla ( pe nume fritz) cu presedinteleRomaniei.

Ochiul limpede a spus: (septembrie 15th, 2020 at 15:28 )

Psd +PNL= ROBU la primărie iar la consiliu se joaca, nu se știe. Un singur tur duce la o înțelegere pe unde se poate psd-pnl. Doar o prezenta masiva poate duce la alte rezultate, deoarece România a fost cucerita de aparatele de partid,fapt greu de demontat.

Oana a spus: (septembrie 15th, 2020 at 15:35 )

E as vrea ca timisoara sa fie din nou prima din tara…prima din europa ca pe vremuri…sa nu mai fii injosit in fiecare an ca parinte cu cereri de la carti pana la banci noi…mai nou leptopuri si televizoare (fondu scolii fondul clasei) . As vrea sa nu iti fie frica, scarba sa intrii intr-un spital fara a te imbolnavii de alte boli pe care nu le ai. O Timisoara fara gunoaie si boschetari pe strazi…o timisoara in care sa nu astepti o ora sa vina un autobuz(tranvai) si ala infect. Si lista poate continua pana la alegeri

DNA sa lege toata primaria !! a spus: (septembrie 16th, 2020 at 16:01 )

Lui Kristof CityManagerul infantil uns de Robu cu 3mii de euro lunar ca sa NU faca nimic, cand ai dedici un articol?! Pls…
De banii astia cate asociatii de animalute din TM puteau fii ajutate luna de luna…?!
Ele chiar meritau suma asta. Mai ales xa aunr din impozitele noastrr

Stanciu Lucian a spus: (septembrie 16th, 2020 at 17:51 )

Cred că un loc potrivit pentru Muzeul Revoluției ar fi pe Mihai Eminescu în acel liceu care așteaptă să fie demolat. Sper să nu existe încurcături juridice, cum găsim în cele mai multe cazuri. Astfel clădirea ar scăpa de la demolare. Și nu ar apărea acolo un bloc sau mai știu eu ce clădire grotescă ce s-ar potrivi arhitectural ca nuca în perete.

TMEUTM a spus: (septembrie 16th, 2020 at 23:31 )

Da Oana, asta vrem cu totii cei care pretuim banul si munca cinstite. As mai adauga si un oras sigur pe strazi. S-a ajuns sa se mearga mult prea tare in oras doar pt ca nu vor sa „omologheze” camerele. Din pacate, chiar daca cica e inginer tehnic(sic!), inca mai vede pixelii albastri in fata ochilor. Trist, trist…
Apropo, trecerea din Maria catre centrul renovat e oribila. Parca sunt 2 lumi. Asa a fost orasul de cand l-a preluat: programe pe cartiere, viziune, planificare pe termen indelungat pt fiecare zona=0.
Chiar vi se pare ca Robu stie ce face?! In afara ca pune pe cine trebuie pe locuri caldute.
PUZ=cine stie cand
sef PLT=nu face concurs, loc dedicat(nu inteleg cum de legea ii permite si ca nimeni nu se autosesizeaza)
Sunt foarte multi sefi, sefuti, sefute pusi de el, fara experienta sau pregatire.
Iesiti la vot!

M. C. Donici a spus: (septembrie 17th, 2020 at 18:22 )

De 150 de ani
,,nemții,, ne….
SALVEAZĂ.
(pina mai creștem )

Neoanon a spus: (septembrie 19th, 2020 at 17:15 )

Cand Timisoara era orasul premierelor desi era parte a Imperiului Austro-Ungar era un oras al Ungariei Adica din 1860 pana in 1918 Timisoara era parte a Ungariei si administrat de unguri.
Multe dintre cladirile din centru tot atunci s-au facut, de exemplu arhitectul Laszlo Szekely e unul din cei ce au marcat istoria si imaginea orasului, observati cladirile din lista proiectate de acesta https://adevarul.ro/locale/timisoara/cladirile-spectaculoase-timisoarei-fost-opera-unui-singur-arhitect-schimbat-definitiv-szekely-laszlo-fata-capitalei-banatului-1_5567578ccfbe376e35b1d357/index.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/L%C3%A1szl%C3%B3_Sz%C3%A9kely#/map/0
Sa nu vorbim de biserica Millenium si altele construite tot in vremea aceea.
Ne e rusine de unguri si ii idolatrizam pe nemti, austrieci. Nu e drept. Nu sunt ungur si as prefera sa castige Fritz, dar se exagereaza ca nemtii asa si pe dincolo pentru Timisoara, cand cele mai mari realizari ale secolului XIX au fost cand Timisoara era oras al Ungariei. Era imperiul dual, dar Timisoara era administrata de Ungaria.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenția de turism AS TOUR Timișoara vă invită să începeţi anul 2027 cu o experiență de neuitat, o excursie la Lisabona, acolo unde Europa întâlneşte Oceanul Atlantic. Lisabona este una dintre cele mai fermecătoare capitale europene, un oraș scăldat în soare, unde străduțele pietruite, tramvaiele galbene, clădirile decorate cu faimoasele plăci de ceramică azulejos și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.