Săptămâna trecută, în perioada 7 – 8 octombrie, s-a desfășurat a IX-a ediție a Conferinței Internaționale Aquademica, având, ca în fiecare an, scopul de a reuni profesioniști din cadrul companiilor de apă, factori de decizie în domeniul apei, firme de profil, universități, institute de cercetare și administrații publice din țară și din străinătate, pentru a dezbate cele mai noi tehnologii, politici regionale și modele de afaceri în domeniul apei.
Anul acesta, titlul conferinței a fost „Aqua Circular 2020- Economia circulară în sectorul apei”. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de SARS-COV–19, toate sesiunile conferinței s-au desfășurat exclusiv în mediul on-line, sub forma unei serii de douăzeci de webinarii (seminare on-line), câte zece în fiecare zi, având ca invitați lectori de pe trei continente și peste 200 de participanți.
Obiectivul „Aqua Circular 2020” a fost să creeze cadrul propice pentru întâlnirea părților interesate din domeniul economiei circulare din sectorul apei, să promoveze acest nou concept, alături de soluții inovatoare menite să atragă atenția asupra lui.
Pentru a doua oară prezent într-o conferință organizată de Fundația Aquademica, domnul László BORBÉLY, Consilier de Stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, a prezentat informații valoroase despre obiectivele și beneficiile Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, precum și despre principalele provocări în implementarea acesteia.
Pentru mai multe detalii cu privire la tematicile abordate, partenerii evenimentului, precum și pentru revizualizarea sesiunilor conferinței, se pot consulta site-ul (la adresa https://aquademica.ro/on-line-conference-circular-water-2020/), precum și pagina de Facebook a Fundației Aquademica. În plus, materialele prezentate în cadrul conferinței vor fi disponibile în scurt timp, traduse în limba română, pe pagina web a fundației, http://www.aquademica.ro.
Comentarii prin facebook