Alin Nica suspectează o strategie de partid în atacarea PNL de către USR

Alin Nica

Alin Nica

”Bucureșteanul” Drulă este în acest moment capul răutăților, dar declarațiile sale nu sunt ceva izolat, spune liderul PNL Timiș, Alin Nica. Din analiza pozițiilor din presă, atitudinea de atac la adresa liberalilor este, de fapt, dusă la nivel de politică de partid, crede liberalul.

Lucrurile trebuie lămurite în cadrul USR, spune Nica, pentru că nu se mai poate avea încredere într-un asemenea partener. Liderul PNL Timiș se întreabă de ce niciunul dintre liderii USR PLUS nu a luat nicio atitudine după ce Cătălin Drulă a atacat PNL, aceasta fiind marea problemă legată continuarea negocierilor.

”Am sperat până în ultimul moment ca bucureșteanul Drulă să își ceară scuze public în fața colegilor și să își justifice atacurile…. nici nu le pot caracteriza, pe care le-a avut în presă doar cu o zi înainte. Am văzut pozițiile lui Drulă doar dimineața, într-o sinteză, care este foarte stufoasă. Și atunci, discutând cu colegii din comisia de negociere, am considerat o astfel de atitudine inacceptabilă și am solicitat să amânăm discuția legată de funcții, până ce astfel de acțiuni, de declarații, nu vor fi explicate de bucureșteanul Drulă. Nu au taxat sub nicio formă acele ieșiri la adresa celor care sunt niște parteneri. Mi se pare injust și subminează încrederea noastră că ei pot fi parteneri credibili, după dezastrul și dezmățul din presă”, a declarat Nica.

Atacurile nu vin doar de la Drulă, apar și din partea președintelul USR Timiș, Cristian Moș, dar și de la alți membri. Nica are anumite suspiciuni cu bătaie mai lungă.

”Am aici mai multe declarații ale domnului Drulă, ale domnului Moș, ale altor membri care controlează unele pagini de Facebook. Nu este numai domnul Drulă, nu este un atac singular, nu este o chestiune ce poate fi izolată în cadrul USR, ci impresia mea este că e o politică generală de partid. E cu atât mai grav”, a mai spus Nica.

Până la lămurirea tuturor acestor probleme a apărut… temporizarea.

“Am cerut această temporizare, tocmai pentru a clarifica în cadrul partidului, să ne lămurim și noi, să ne dea niște explicații plauzibile. (…) Am zis că le dau un răgaz o săptămână, două, chiar până după alegerile parlamentare, dacă ei vor să continue acest război, să ne atace în campanie, dacă ei câștigă ceva din asta. Să clarificăm, nu să facem această duplicitate, în protocol negociem funcțiile, nu să mergem să ne înfigem cuțitul pe la spate. Rușinos e să îți denigrezi partenerul. Ce, trebuia să stau și să zic: “dați mă în mine, dați că intră!” Trebuia să iau această decizie și să zic stop, luăm o pauză”, a mai declarat Nica.

El a mai menționat că nu e o problemă de viață și de moarte dacă nu se numesc ”vice” la Județ și la Timișoara, unele unități administrative au funcționat și un an fără acești ”vice”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Traian a spus: (octombrie 23rd, 2020 at 18:17 )

Dar de boul de sef al tau Orban pentru care ti ai amanat investitura ca sa poti sa l pupi in cur nu spui nimic ca el a inceput dupa investirea lui Iordache sa acuze cand de fapt voi sunteti impreuna usl

Poli 21 a spus: (octombrie 23rd, 2020 at 18:26 )

Traiane, cred ca te uitai in oglinda cind ai scris cuvintul bou.

Beni a spus: (octombrie 23rd, 2020 at 20:18 )

Orban nu vine la Timișoara ca să-l bată pe umăr pe Nica. Vine să-l batăvla fund, să nu i se urce la cap că poate face ce vrea aici și să se apropie de USR. Pentru că PNL, ajuns la putere, vrea să ia totul, cum voia fratele PSD.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.