Industria ospitalității din Timișoara solicită redeschiderea restaurantelor şi cafenelelor

protest Horeca

protest Horeca

Reprezentanții industriei ospitalității au adresat un memoriu autorităților locale, solicitând eliminarea de pe lista locațiilor ”interzise” din cauza pandemiei. Conform HoReTim, decizia nu are nicio explicație documentată, iar aceste locații pot funcționa foarte bine şi cu respectarea regulilor de protecție.

Dacă în urmă cu mai mult de o săptămână au ieșit în stradă pentru a solicita dreptul de a munci, acum membrii HoReTim se văd nevoiți să adreseze un memoriu către reprezentanții autorităților locale, în speranța că cineva îi va asculta și le va da dreptate.

”Având în vedere situația gravă, fără precedent, în care se află acest sector de activitate, ca urmare a sancțiunilor impuse fără nicio explicație documentată, cerem ajutorul și revenirea la condiții similare celorlalte domenii din economie. Să fim solidari și să învățăm să mergem mai departe cu acest virus cu toții. Virusul există peste tot , este comunitar, avem focare de infecție în multinaționale, școli, instituții de stat, alte companii private. De ce sunt sancționate numai activitățile din Horeca, de la începutul pandemiei și până acum?”, a anunțat HoReTim, sub semnătura președintelui organizației, Corina Macri.

Documentul a fost trimis pe adresa Comitetului Județean Pentru Situații de Urgență Timiș, în atenția prefectului Liliana Oneț.

Reprezentanții acestei industrii solicită sprijinul celor responsabili, prin respectarea unui pachet de măsuri deja agreat în discuțiile purtate cu autoritățile. În primul rând se cere eliminarea restaurantelor de pe lista activităților cu risc de răspândire a COVID-19 și, astfel, permiterea funcționării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanții industriei și respectate de către toți operatorii.

De asemenea, se cere restituirea datoriilor statului către proprietarii de restaurante: TVA de recuperat și CASS – sume restante încă de la începutul anului; șomaj tehnic și 41,5% – sumele restante din lunile iulie- august; reeșalonarea datoriilor pe 12 luni, luând în considerare plata acestora începând cu iulie 2021; extinderea modelului Kurzarbeit până la 80% din totalul orelor de muncă; ajutor de stat sub forma a 20% din diferența cifrei de afaceri înregistrate de operatori în 2020 vs 2019.

Totodată, pe plan local, se cere reducerea cu 50% a nivelului taxelor și impozitelor locale (impozit clădiri, terenuri, taxă hotelieră) pentru următorii doi ani, doar pentru operatorii din HORECA, pentru sprijinirea revenirii acestei industrii.

„Considerăm că, în această perioadă, restaurantele, cafenelele și barurile pot funcționa cu respectarea unor măsuri de distanțare fizică impuse de autorități”, mai spun cei de la Horetim.

Reprezentanții organizației spun că autoritățile locale ar fi trebuit ca în ultima jumătate de an ar fi fost ”o obligație civică” să realizeze studii de specialitate care să stabilească care ar fi, de fapt, măsurile necesare protecției.

”Considerăm că, după mai bine de 7 luni de la apariția pandemiei, atât autoritățile locale, cât și cele centrale, aveau obligația civică de a comanda studii medicale și statistice, în baza cărora să fie luate măsurile de limitare a răspândirii infectărilor. Este inacceptabil ca toate măsurile să fie dispuse fără temei științific. Pandemia nu poate fi combătută decât prin adoptarea unor măsuri fundamentate științific. Subscrisa observă că autoritățile au ezitat să dispună obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice până ieri, 23.10.2020, ceea ce a determinat, mai mult decât orice altă activitate economică interzisă, creșterea ratei de răspândire. Nu cerem altceva, doar tratament egal cu al celorlalte sectoare de activitate. Dacă se susțin afirmații că în acest mediu există un risc crescut de răspândire a virusului, cerem avizul specialiștilor, deoarece din comunicarea noastră cu medici, cercetători, statisticieni implicați în domeniu, organe de control și verificare, informații la nivel mondial, nu există niciun studiu care să confirme transmiterea periculoasă a virusului în mediul Horeca. Atunci de unde aceste recomandări și sancțiuni?”, mai spun cei de la HoReTim.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange

Consilierii locali timișoreni sunt solicitați să aprobe alocarea de fonduri din bugetul local pentru a susține participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Suma propusă de la bugetul local, 360.000 este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare. Echipa CSH,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali timișoreni sunt solicitați să aprobe alocarea de fonduri din bugetul local pentru a susține participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Suma propusă de la bugetul local, 360.000 este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare. Echipa CSH,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange
„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare
Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, strada Petre Ispirescu. A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Vinerea Mare! A murit într-un incendiu, chiar în casa lui
Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.