Victorie de etapă a PNL Timiş în epopeea negocerilor cu USR PLUS. Rolul PSD în „afacere”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În lipsa unei campaniii electorale veritabile (unde sunt micii şi berea de altădată?), aproape toate mişcările politice din Timiş se învârt în jurul interminabilelor negocieri între PNL şi USR PLUS. Negocieri care au devenit şi un instrument electoral în perspectiva alegerilor parlamentare. Iar ca durată amintesc de cele din anul 2000, care au condus la formarea unei mici “monstruoase coaliţii” PSD – PNŢCD – PD cu un preşedinte PSD-ist al Consiliului Judeţean (Ilie Sârbu iniţial, ulterior Dan Ioan Şipoş). Atunci, PNL, aliat tradiţional al PNŢCD, a fost lăsat în opoziţie. Numai că la acea vreme erau foarte multe partide implicate, inclusiv un Partid al Pensionarilor, cu câte doi consilieri în CJT şi CL Timişoara.

Acum sunt implicate două formaţiuni în mod direct şi două indirect, mă refer la PSD şi Pro România. Zilele trecute liderul USR Timiş, Cristian Moş solicita, ca în această săptămână, să fie aleşi vicepreşedinţii CJ Timiş. Este însă tot mai evident faptul că acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult, tot mai limpede pare că problema se va tranşa abia după alegerile parlamentare. Nu e un secret, există foarte mulţi liberali mai înflăcăraţi, care şi-ar dori să facă o alianţă electorală fără USR PLUS. Un lucru totuşi imposibil dacă te uiţi pe toate sondajele, asta dacă nu cumva se gândesc ca, pe lângă Elena Băsescu, să-l ia la guvernare şi pe Victor Ponta. Dar nici aşa nu prea le ajunge

De aici vine şi tergiversarea PNL Timiş de-a închide problema. Până la alegeri însă, aceste negocieri vor fi folosite de PNL şi USR PLUS ca un mijloc de-a obţine voturi în rândul electoratului anti-PSD şi indecis în a alege între cele două variante.

Dacă a fost o perioadă în care USR PLUS a punctat în această dispută, aşa cum am mai arătat, a venit acum rândul unei victorii de etapă a PNL. Şi discut aici doar la nivel de percepţii. Ori după ziua de luni ce ştire naţională am avut? Că la Timişoara, USR PLUS şi-a numit un viceprimar cu ajutorul PSD. Că, intrând în detalii, vezi că lucrurile sunt altfel, că PNL refuză să dea USR-iştilor un post de vicepreşedinte la CJ Timiş nu contează pentru foarte multă lume. PNL a reuşit să împingă USR-ul într-o zonă deloc confortabilă a unei înţelegeri cu PSD. Cei care se amăgesc cu faptul că votul PSD pentru viceprimarul USR a fost conjuctural, vor fi dezamăgiţi, dar chiar au existat discuţii între lideri ai USR şi PSD. Nu negocieri, nu înţelegeri scrise, dar au fost discuţii. Ce a primit PSD o să vedem. (Poate menţinerea în funcţie a preşedintelui clubului sportiv din Dumbrăviţa, poate nişte comisii.) Ca lucrurile să fie clare, PSD a votat candidatul USR PLUS, dar nu şi pe cel propus de PNL (Cosmin Tabără) pentru a doua funcţie de viceprimar.

Totodată PNL a obţinut şi o autovictimizare, vorbind de o izolare a liberalilor de către celelalte formaţiuni: USR PLUS, PSD, Pro România. De aici un mic pas de-a vorbi de o “monstruoasă coaliţie” formată de acestea. Din nou, fără o bază reală, dar ca percepţie se poate dioscuta de acest lucru. Iar dincolo de jocurile electorale, prin refuzul USR PLUS de a-l vota pe Tabără viceprimar, intrăm într-o zonă pragmatică în care PNL are acum şi motiv de a-şi pune în practică o mai veche dorinţă venită de la Sânnicolaa Mare, respectiv de-a avea doi vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean. Dar aceasta abia după alegerile parlamentare.

Câteva cuvinte şi despre PSD. Social-democraţii şi-au intrat bine în rolul de partid de opoziţie. Vorbesc de responsabilitate, trimit mesaje pozitive către PNL şi USR PLUS ca să se înţeleagă. Asta la vedere. Fiindcă în spatele acestor mesaje “constructive”, face tot ce poate pentru a introduce discordia între PNL şi USR PLUS. Lucru care nici nu e de condamnat, la urma urmei. În acest registru a fost şi refuzul de-a vota candidatul PNL la scaunul de viceprimar. Ori dacă vorbeşti de “responsabilitate”, îi votezi pe amândoi. Oricum, a fost o lovitură aproape magistrală a lui Alfred Simonis să lipeşti un partid atât de intrasingent, ca USR, de “ciuma roşie” PSD. Asta pe lângă procesul de “rebrenduire” invocat de PSD Timiş, care arată acum că nu este reticent de-a discuta, fie şi numai administrativ, cu un partid nou ca USR.

 

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

vasile popescu a spus: (noiembrie 19th, 2020 at 14:27 )

E clar ca USR a jucat prost, gratie insistentei lui Fritz de a avea rapid viceprimari.
In speta, si-a votat viceprimarul USR cu sprijinul PNL si incurajat de votul PSD.
Apoi, in loc sa il voteze pe Tabara (punand ulterior presiune ca si Nica sa faca asa ceva la CJT), nu l-a votat, gest urmat si de PSD, acreditand ideea ca au o strategie comuna.
Mai mult decat atat, a conditionat votul pentru Tabara (neimportant pentru PNL, care are tot interesul ca responsabilitatea gestiunii Timisoarei sa cada exclusiv pe spinarea USR), de votul pentru Mos la CJT.
Ceea ce lui PNL i-a convenit, caci asteapta, evident, rezultatul parlamentarelor iar o astfel de conditionare i-a cazut ca o manusa.
Mai mult decat atat, USR nu risca nimic daca, dupa ce-l votau pe Tabara, mergeau la CJT si alegeau vicepresedintii.
Daca Mos nu iesea, il dadeau jos, imediat, pe Tabara, luau parteneri celelalte partide (PSD, PRO) dandu-le postul de viceprimar (practic, daca Mos nu era votat, erau dezlegati de intelegerea cu PNL)..
Asta e…

Ion a spus: (noiembrie 19th, 2020 at 14:35 )

Ce are in cap nica asta?.. pnl a castigat pe capitalul lui localele, iar acum asculta de groza.
.La ce dezastru vor incasa la parlamentare in timis ar fi frumos sa deconteze tot nica :))

Poli 21 a spus: (noiembrie 19th, 2020 at 21:23 )

Stimate d-le Popescu, analiza d-voastra este f. buna ,cu o mica corectura :”celelalte partide” sunt de fapt aliatii naturali ai usr, ca sa nu repet ce spun analistii politici din Romania si nu numai : usr este un partid de stinga.

Moise a spus: (noiembrie 19th, 2020 at 22:12 )

Vezi Vasile, fiecare o vede in felul lui. Unii suntem de parere ca USR si Fritz au jucat excelent. Au pus cartile pe masa din prima saptamana: 1 viceprimar si 1 vicepresedinte de la ambele partide, PNL si USR pentru a evita iar situatia in care unii arunca vina pe altii cand e vorba de proiectele ce implica atat Orasul cat si Judetul. Nica in schimb dupa 6 saptamani nu s-a decis ce vrea. Ba ca ii lasa pe cei 2 viceprimari de la USR (in schimbul controlului total la CJ), ba se plange ca nu i s-a votat viceprimarul, ba ca nu-s gata negocierile.
USR a aratat ca s-a mai maturizat si nu intra ca „remorca” PNL-ului. Vedem la parlamentare care vor prierde mai mult din voturi.

Oricum, nu-ti fa griji pt PNL, se descurca bine cu racolarile, vezi exemplul Craiova unde consilierul lor local a votat cu PSD, pentru ca apoi sa fie inlocuit cu un fost secretar PSD, acum PNL. Sa mori de ras, nu alta…

Aurel a spus: (noiembrie 22nd, 2020 at 15:36 )

Cel mai tare e PLUS in ecuatia asta. Nu primar, nu viceprimar si daca „piticul Mos” insista, nici vicepresedinte de CJ.

Nimic? Chiar nimic.

Ce zici domnule Ciolos de asta?

Te-au facut Barna&Drula la Timisoara, nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.