Timişoreanul Adrian Sanda, urmărit penal de DNA pentru că i-ar fi dat ilegal certificat de revoluţionar lui Rădulescu “Mitralieră”

adrian sanda

adrian sanda

Fostul şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Adrian Sanda, este acuzat de procurorii DNA că i-ar fi acordat ilegal deputatului PSD Cătălin Rădulescu (cunoscut şi ca “Mitralieră”) un certificat de revoluţionar. Faptele s-ar fi petrecut în anul 2016, când cei doi erau colegi de partid.

Anunţul DNA vine exact în ziua când la Timişoara au început manifestările de comemorare a Revoluţiei din 1989. Procurorii DNA arată că Rădulescu nu era nici în Timişoara, nici în Bucureşti în zilele revoluţiei. Fost membru PSD, Adrian Sanda a fost numit la şefia Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în anul 2014, de fostul premier Victor Ponta. În noiembrie 2019 el a fost arestat pentru exact aceleaşi fapte ca în cazul lui Rădulescu, respectiv acordarea în mod ilegal de certificate de revoluţionar. Tot atunci a fost demis din funcţie de premierul de la acea ora, Dacian Cioloş. De menţionat că “negustorul de certificate” Sanda a fost făcut de Nicolae Robu, în 2014, Cetăţean de onoare al Timişoarei.

Prezentăm integral comunicatul DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

RĂDULESCU CĂTĂLIN MARIAN, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– fals în declarații în formă continuată,

SANDA ADRIAN, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (S.S.P.R.) și președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant
TĂNASE CORINA DENISA, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant,
CECHI CRISTINA VALENTINA, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant,
fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspecții Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, ar fi acordat, în cursul anului 2016, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” suspectului Rădulescu Cătălin Marian, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12:10 – ora fugii dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Titlul menționat mai sus se acordă în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, privind recunoștința pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977.
Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de suspectul Rădulescu Cătălin Marian și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea cu privire la activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București în perioada 16-21 decembrie 1989. Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că suspectul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București.
Urmare a acestor demersuri, suspectului Rădulescu Marian Cătălin i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii în mod necuvenit de către acesta a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 01.01.2015, în total 143.420 lei.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală în zilele de 14 și 15 decembrie 2020.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

VontantUSR a spus: (decembrie 16th, 2020 at 16:54 )

La pusquerie traficantule de certificate. Ar trebui sa fie verificata toata activitatea acestui ”Timisorean”

semnat: un revolutionar care nu are si nici nu are nevoie de certificat

Ion a spus: (decembrie 16th, 2020 at 19:29 )

Ce tâmpenie…este singurul care are certificat de revoluționar, ilegal? La Buzias sunt vreo 40 de oameni…cica revoluției in Buzias…sunt 260 de asociații de revoluționari…pai, bai, dacă ai ieșit pentru țara și popor nu mai cere beneficii

Corneliu Vaida a spus: (decembrie 16th, 2020 at 19:44 )

A fost nevoie de 3 ani si o schimbare de guvern ca Parchetul sa-si faca datoria la sesizarea mea!
E bine si asa – mai tarziu, decat niciodata!
In pubela istoriei cu ei!

TMEUTM a spus: (decembrie 16th, 2020 at 23:29 )

Politica e frumoasa ca si caracterul acestui individ. Iar cand e vorba de PSD, cu atat mai mult intra in actiune aceste cumetrii, intelegeri, profitari. Nu m-ar mira sa fie revolutionari nascuti prin ’95, apropo si de exemplul dat mai sus cu Buziasul. Cand e vorba de doctrinele dobandite inainte de ’89 si perpetuate dupa ’90, cu unele increngaturi inca active, orice e posibil(in sens negativ pt ca pozitivul lasa de dorit).

Nelu a spus: (decembrie 17th, 2020 at 01:06 )

@Ion si daca sunt mai multi trebuia sa-l lase si pe ala in pace, nu? :)))
ce argumente infantile ai, ba baiatule!

calus a spus: (decembrie 17th, 2020 at 11:52 )

ce idiot am fost…. nu am vrut sa-mi iau certificatul ca eram mic si prost. Asta e mare si destept….

https://www.youtube.com/watch?v=3vJpaYhb9y4&ab_channel=Adev%C4%83rul

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare

Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.