Antrenor cu nume greu la Academia de juniori a Politehnicii

Sandu Tăbîrcă

Sandu Tăbîrcă

Dezvoltarea propriei academii de copii şi juniori este una dintre priorităţile Politehnicii Timişoara. În acest context clubul anunţă colaborarea cu antrenorul Sandu Tăbîrcă. Experimentatul tehnician în domeniul juvenil şi nu numai va îndeplini funcţia de antrenor coordonator la Centrul de copii şi juniori al clubului alb-violet.

Sandu Tăbîrcă s-a născut pe data de 11 iulie 1965, la Timişoara. A fost jucător la Electromotor Timişoara, UMT, ASK Ybbs, SK Union Amstetten şi SV Neumarkt (ultimele trei în Austria). Ca antrenor principal le-a pregătit pe SV Neumarkt, SK Union Amstetten, Waidhofen-Ybbs (toate în Austria), Gloria Bistriţa şi Rapid. A mai activat ca director tehnic la Universitatea Craiova, Voinţa Sibiu şi FC Braşov. Din iulie 2014 şi până în decembrie 2020 a activat în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, îndeplinind mai multe funcţii. A fost director implementare programe de dezvoltare, antrenor federal, coordonatorul loturilor naţionale de tineret şi juniori, secretar general al Comisiei Tehnice FRF şi antrenor secund al naţionalei U21 a României. Deţine cea mai importantă licenţă de antrenor la nivel de seniori (UEFA Pro), cât şi cea specifică juniorilor (UEFA A Elite), printre altele deţine şi diploma de formator UEFA – programe de dezvoltare a antrenorilor.

„În primul rând pentru mine e o bucurie şi o onoare. Sunt timişorean get-beget, născut şi crescut în Timişoara. Întotdeauna am avut contact, dar, precum spune o vorbă din bătrâni – nimeni nu e profet în ţara lui – e prima oportunitate a unei colaborări în oraşul meu natal şi mă bucur foarte mult. Întotdeauna am avut contact prin jucătorii pe care i-am avut din Timişoara. Prin oamenii de fotbal. Cu Dan Alexa am o relaţie foarte bună. L-am cunoscut pe domnul Viorel Şerban… cu Paul Codrea am discutat întotdeauna, mi-a fost şi jucător la Rapid. La fel, discut cu Alin Paleacu, cu Sorin Vlaicu am fost coleg la UMT. Am avut destule legături cu cei care sunt acum în club (…) Am spus da pentru că e o motivaţie şi pentru mine să continui, am deja experienţa. În ultimul an şi jumătate am ajutat foarte mult un club înfrăţit cu Politehnica, Rapidul, şi am experienţa lucrului cu antrenorul şi jucătorul român. Ştiu mentalitatea, care sunt plusurile şi minusurile, şi atâta timp cât voi avea sprijin necondiţionat vom putea face paşi înainte”, a declarat Sandu Tăbîrcă.

Antrenorul cu mai multe specializări în domeniul creşterii şi dezvoltării copiilor şi juniorilor a propus un proiect specific şi adaptat clubului bănățean, intitulat: “Implementarea unei Concepţii unitare de Joc şi de Pregătire la Academia Politehnica Timişoara”.

Am luat un prim contact, e necesară implementarea unui concept unitar. Asta e una dintre cele mai mari probleme în România. Şi din cauza schimbărilor foarte dese nu există un program unitar şi fiecare antrenor vine cu experienţa lui proprie şi încearcă să aibă rezultate. Ceea ce nu poate funcţiona, fotbalul trebuie învăţat ca la şcoală: în etapele optime să înveţi ceea ce trebuie, ceea ce poate copilul să înveţe. Încerc să schimb puţin mentalitatea şi să arăt că se poate altceva. Va fi un proces greu, pentru că este legat de foarte multă muncă, renunţarea la unele principii proprii, de a se subordona unui concept, în care tu ai libertate de creativitate”, a explicat tehnicianul.
Planul de dezvoltare tehnică a Academiei Politehnica Timişoara cuprinde principii directoare şi mai multe etape care vor fi dezvoltate în timp.

Sunt două idei de menţionat legat de Sandu Tăbîrcă. Prima, că e un profesionist, care a lucrat în Federaţie mulţi ani chiar în zona aceasta (sectorul juvenil) şi aducerea lui la club confirmă preocuparea noastră pentru dezvoltarea unei strategii serioase pentru creşterea valorii jucătorilor noştri. A doua e că şi Sandu Tăbîrcă intră în ceea ce înseamnă politica, poate nu neapărat declarată deschis, de a aduce valorile acasă. Toţi cei care la un moment dat au performat în altă parte se întorc pentru proiectul acesta de a încerca să readucem Timişoara cât mai repede cu putinţă pe harta fotbalistică a ţării. Atât din punct de vedere al primei echipe, cât şi al academiei de fotbal”, a precizat Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.