Organizatorii concursului 3R- Reducere, Refolosire, Reciclare au anunțat câștigătorii/FOTO

Între 1 martie și 31 martie a avut loc concursul „3R – Reducere, Refolosire, Reciclare a deșeurilor”, un concurs educativ, organizat de RETIM Ecologics Service SA şi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș), împreună cu partenerul Zona de Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara.

Ajuns acum la final, după verificări amănunțite și deliberări complicate, juriul compus din reprezentanții organizatorilor a decis câștigătorii pentru toate cele trei secțiuni anunțate.

Concursul s-a bucurat de mulți participanți din partea școlilor primare, gimnaziale și liceale, iar prin lucrările realizate, elevii au demonstrat că au înțeles conceptul 3R – Reducere, Refolosire, Reciclare a deșeurilor și modul cum acesta trebuie aplicat.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, nu a fost posibilă organizarea ceremoniei de premiere cu prezența fizică a copiilor și a cadrelor didactice implicate, aceasta fiind organizată în cadru restrâns cu organizatorii concursului.

Concursul a avut un real succes, organizatorii fiind încântați de numărul mare de participanți înscriși – peste 1000 de elevi din zona 1 Timișoara și zona 0 Ghizela.

Elevii au dat dovadă din nou de creativitate în diverse forme, realizând desene, video-uri, eseuri sau obiecte ilustrate prin care au demonstrat că știu aplicarea principiului 3R.

Lucrările au fost expuse pe panourile din Foaierul de lângă Sala Multifuncțională – Palatul Administrativ.

Premiile concursului au fost în valoare totală de 32.000 de lei, fiind structurate pe următoarele categorii:

Premiul I – 21 x biciclete

Premiul II – 21 x trotinete

Premiul III – 21 x set role

Mențiune – 100 x rucsac timp liber

Premii de participare –150 bidoane de apă de 0,5 l, 150 şepcuţe, 100 de sacoşe din material reciclabil.

În perioada următoare, partenerul concursului Lions Club Timișoara Dinamic Plus va distribui premiile elevilor prin unitățile de învățământ.

„Compania RETIM investește constant resurse financiare și umane în proiecte care au ca scop educarea copiilor în domeniul reciclării deșeurilor. Încercăm să învățăm acești copii că o latură foarte importantă a comportamentului social îl reprezintă grija pentru mediu, iar campania actuală – 3R -a însemnat o platformă accesibilă prin care elevii au demonstrat că înțeleg și aplică aceste principii simple. Succesul acestui concurs este încă o dovadă că tinerii sunt o categorie foarte receptivă și atentă la tot ce înseamnă reducere, refolosire și reciclare a deșeurilor”, a punctat Dan PASCU, Director General Marketing – Economic RETIM.

“Mă bucură faptul că numărul elevilor participanți la concursurile organizate de noi crește de la un concurs la altul, acum fiind peste 1000 de elevi .Ca de fiecare dată, suntem surprinși de ingeniozitatea și creativitatea lucrărilor realizate. Toți trebuie să acordăm o importanță deosebită protecției mediului și mă bucură să văd cu ce responsabilitate și seriozitate este tratat acest subiect de elevii din județul nostru. Vor urma și alte concursuri unde vom provoca elevii și la alte activități la fel de interesante și educative, toate având ca scop deprinderea regulilor de gestionare corectă a deșeurilor și protecție a mediului. Mulțumesc pentru partipare elevilor, profesorilor coordonatori pentru implicare. Felicitări câștigătorilor! Mulțumim pentru susținere Inspectoratului Școlar al județului Timiș și Consiliului Județean Timiș”, a declarat Romeo Petru URSU, director executiv ADID Timiș.

„Ca de fiecare dată, s-au înscris în concurs foarte mulți elevi, cu lucrări creative și diversificate și doresc să mulțumesc atât lor cât și conducerii unităților de învațămănt, profesorilor coordonatori și parinților care i-au susținut. Mulțumesc RETIM și ADID TIMIȘ pentru sponsorizarea premiilor și totodată pentru contribuția adusă la dezvoltarea personală a elevilor. Mulțumesc de asemenea membrilor Clubului pentru implicare în organizarea Concursului, Inspectoratului Școlar al județului Timiș și Consiliului Județean Timiș pentru susținere”, a spus Ana CRĂSNEANU, președinte fondator Lions Club Timișoara Dinamic Plus.

Lista cu câștigătorii premiilor I, II, III și a mențiunilor este disponibilă pe site-urile www.retim.ro și adidtimis.ro. Toți elevii înscriși în concurs vor primi o diplomă din partea organizatorilor, iar premiile de participare constând în bidoane de apă, șepcuțe și sacoșe vor fi acordate în limita stocului disponibil anunțat în regulamentul de organizare.

Câștigătorii concursului 3R – Reducere, Refolosire, Reciclare

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.