Tradițiile culinare și sociale, personalitățile culturale și religioase ale comunității evreiești din Timișoara, vor fi aduse în prim plan

Tradițiile comunității evreiești din Timișoara vor fi prezentate publicului prin intermediul unui nou proiect realizat pe fonduri europene. O firmă din Baia Mare va organiza în orașul de pe Bega mai multe expoziții, va realiza o serie de broșuri de promovare, filme de scurtă și medie durată, dar va ajuta și la traducerea și tipărirea unei cărți de bucate din gastronomia evreiască.

Aproape 50.000 de lei, plus TVA, va primi societatea Megatronic World Productions S.R.L. pentru implementarea la nivel local a proiectului ”Rediscover, expose and exploit the concealed Jewish heritage of the Danube Region”, parte a programului european Interreg, de colaborare transnațională. Prin acest contract vor fi realizate servicii de punere în valoare a Patrimoniului Cultural Eveiesc Local din Timişoara.

În urma implementării proiectului, firma prestatoare va organiza un număr de trei evenimente culturale expoziționale prin care sa fie evidențiate diferite aspecte ale Patrimoniului Cultural Evreiesc local (personalități locale, istorie, religie, cultura, arta culinara, etc.), cu durata de cate 5 zile fiecare. De asemenea, va elabora, traduce și tipări broșuri despre Patrimoniul Cultural Evreiesc Local, în limbile română și engleză – 500 de bucăți, care urmează să fie distribuite centrelor de informare turistică, agențiilor de turism, ghizilor de turism.

Un punct extrem de interesant este traducerea în limba română și tipărirea a 500 de exemplare a cărții de bucate din gastronomia evreiască “REDISCOVER Cookbook”, document elaborat in cadrul Proiectului Rediscover;

Tot ca parte a proiectului european, se vor realiza 10 filme de lungime scurtă și medie despre diferite aspecte ale patrimoniului local evreiesc, cu subtitrări în limba engleză istorii orale / interviuri ale membrilor comunității; sărbătoare și alte tradiții; aspecte ale religiei evreiești, inclusiv Cabala; istoria evreilor din Timișoara și Banat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Primăria Timişora a reuşit să mai recupereze un teren. Acesta era situat în proximitatea pieţei din Badea Cârţan, iar persoana care l-a ocupat ilegal percepea o taxă de parcare, după ce a împrejmuit terenul. Pe terenul recuperat va fi amenajată o parcare, a anunţat primarul Dominic Fritz. “Știți parcarea îngrădită, ”privată”, de lângă piața din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după încă un teren recuperat de municipalitate: “Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului”
Top