Atracție maximă pentru Observatorul Astronomic Timișoara. Universitatea de Vest dorește administrarea obiectivului

observator astronomic

observator astronomic

Observatorul Astronomic Timișoara devine brusc, după ședința de plen a CLT de săptămâna precedentă, un obiectiv extrem de interesant pentru diferite componente din societatea timișoreană. Dacă în urmă cu mai puțin de o săptămână, primarul Dominic Fritz își exprima interesul pentru preluarea de către municipalitate a acestui obiectiv al Academiei Române ajuns în uitare, acum aflăm că și Universitatea de Vest dorește, la rândul ei, preluarea administrării obiectivului.

Cei de la UVT spun că administrațiile care au condus Timișoara, deși a lucrat la mai multe variante pentru a prelua activitatea Observatorului, nu s-a făcut nimic concret în acest sens, în timp ce universitatea ar avea numeroase motivări obiective să ceară acest obiectiv. Așadar, Universitatea de Vest dorește să preia ea activitățile Observatorului Astronomic și, probabil, primăria ar fi partener în această operațiune și nu invers după cum aflat săptămâna precedentă în plenul Consiliului Local Timișoara https://debanat.ro/2021/05/primaria-timisoara-vrea-observatorul-astronomic-pentru-a-l-pune-in-valoare_333313.html . Iar instituția ne oferă și o serie

”Universitatea de Vest din Timișoara susține implicarea mediului universitar în viața comunității prin programe de cercetare, dar și prin direcții de dezvoltare a promovării și popularizării cunoașterii științifice pentru publicul larg. În această perspectivă, UVT își exprimă intenția de a prelua activitățile Observatorului Astronomic timișorean, în acord cu Filiala Timișoara a Academiei Române și cu Primăria Municipiului Timișoara, un obiectiv a cărui activitate a fost întemeiată de profesorul Ioan Curea, cu numele căruia a fost denumită și Aula Magna a UVT – un centru al cunoașterii științifice care merită să revină în circuitul cercetării universitare și să fie deschis publicului larg”, spun cei de la UVT, într-un comunicat oficial.Conform Universității, administrațiile locale timișorene nu au fost capabile de preluarea efectivă a obiectivului, așa că UVT se oferă să se ocupe de problemă și să preia ea Observatorul Astronomic.
”De câțiva ani, administrația locală a studiat variante de a prelua administrarea Observatorului Astronomic timișorean, care însă nu s-au concretizat într-o formulă funcțională, iar subiectul este deja unul despre care în comunitatea locală au avut loc dezbateri repetate. UVT are însă o motivație obiectivă, care explică această solicitare, legată atât de istoria întemeierii Observatorului, dar și de activitățile universitare.
Astfel:1. Funcțional și profesional, la UVT se găsesc specialiștii care pot să operaționalizeze funcționarea acestuia – cadre didactice și cercetători, fizicieni, matematicieni, geografi; 2. UVT susține programe de studii de licență, masterat și doctorat legate de domeniile de activitate ale observatorului astronomic, iar un număr semnificativ de studenți beneficiază de utilizarea acestuia în mod direct (fizică, matematică, geografie) sau prin intermediul disciplinelor complementare; 3. UVT este singura instituție care, în ciuda faptului că nu a avut în patrimoniu acest Observator Astronomic, a organizat acțiuni și activități de popularizare a științei la care au participat anual sute de copii, elevi și tineri, așa cum au fost evenimentele de tipul Zilelor Porților Deschise la Facultatea de Fizică, sau Noaptea Cercetătorilor; 4. Universitatea de Vest din Timișoara are capacitatea, resursele materiale și mai ales resursele umane necesare repunerii în circuit a unui astfel de obiectiv. Acesta ar putea sa devină locul în care sute de studenți, de la fizică, matematică și geografie, în cadrul disciplinelor de specialitate, dar și din alte domenii, în cadrul disciplinelor complementare, ar putea sa beneficieze de o infrastructură experimentală adusă la zi, dar și locul în care mii de elevi, în special din Timișoara și din județul Timiș, ar putea sa beneficieze de vizite ghidate într-un viitor centru integrat de astronomie (observator astronomic, planetariu, săli de proiecție și săli de conferințe), ori locul în care mii de timișoreni ar putea să se relaxeze prin deschiderea parcului către aceștia, în linia binecunoscută a rolului asumat de UVT în comunitate, la fel cum s-a întâmplat cu parcul din Bulevardul V. Pârvan nr 4 sau parcul din spațiul Oituz; 5. De asemenea, revenirea Observatorului Astronomic în patrimoniul UVT nu ar fi doar varianta optimă pentru funcționarea și revitalizarea acestuia, ar fi și o normală reparație morală, după ce Observatorul Astronomic a aparținut UVT, fiind realizat – conceput și construit – prin munca voluntară a angajaților UVT”, sunt motivele pentru care Universitatea de Vest consideră că ar trebui să preia Observatorul.

„Având în vedere că istoria acestui centru de atracție științifică este legată de Universitatea de Vest din Timișoara, dar mai ales că obiectivul Observatorului Astronomic este unul axat pe activitățile de observare astronomică și popularizare a științei, considerăm firesc ca viitoarea administrare a acestuia să fie realizată de UVT. Suntem absolut convinși că cercetătorii și studenții facultăților UVT vor readuce la viață programe interesante dedicate studiului astronomic, pentru repunerea în valoare a rolului acestui Observator și deschiderea activității către publicul larg, reluând astfel o istorie frumoasă a Observatorului Astronomic timișorean, legată de profesorul Ioan Curea”, ne spune și rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (mai 31st, 2021 at 13:24 )

PNL a devenit noul PSD. Se baga si ei in seama ca sa nu iasa nimica.

George a spus: (mai 31st, 2021 at 14:01 )

Nu stiu de ce ce, dar iarasi pare o manareala a PNL-ului. Prin domnul(?) Pirtea, membru PNL, Deodata, UVT realizeaza ca ar putea prelua Observatorul Astronomic, dar numai dupa ce PMT, condusa de USL, si-a exprimat optiunea. Fratilor din PNL (consecventi in a pune bete in roate tuturor, mai putin PSD-ului), de ce vreti sa respectati proverbul „Da-i, Doamne, PNL-istului, mintea de pe urma”? Doar asa, sa rascoliti rahatul?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.