Poliţiştii timişeni continuă să taie amenzi. Aproape 90 de sancţiuni în doar opt ore

În intervalul orar 14.00-22.00, ieri, agenți din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

Polițiștii au legitimat 84 de persoane, au verificat 48 de societăți comerciale și au controlat 50 de autoturisme.

Ei au dat 47 de amenzi, în valoare totală de 15.685 de lei, dintre care 11 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 33 la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier și cinci la Legea 55/2020, pentru nepurtarea măștii sanitare în magazine.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, trei permise de conducere.

Tot ieri, însă în intervalul orar 07.00-12.00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor.

Astfel, au fost legitimate 167 de persoane, verificate 83 de autovehicule și aplicate 40 de amenzi la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 6.598 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut 16 permise de conducere, dintre care 14 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, unul la traversarea drumului prin loc permis și unul pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului.

„Pe raza județului Timiș, în primele șase luni ale anului 2021 au avut loc patru accidente rutiere soldate cu patru persoane rănite grav, comparativ cu perioada similară a anului trecut când s-au produs 12 accidente de circulație soldate cu o persoană decedată și 11 rănite grav. Desi cifrele sunt pe scara descendentă, noi recomandăm în continuare tuturor participanților la trafic să manifeste o atenție deosebită în trafic, pentru a putea prevenii producerea evenimentelor rutiere”, au transmis, vineri, reprezentanții IPJ Timiș.

Politiștii vor fi la datorie și vor fi efectuate acțiuni pe principalele artere din județul Timiș pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați
În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai mult decât o alegere politică — este o șansă de a îndrepta România către un viitor integru și prosper. Ce opțiuni avem? Dacă analizăm candidaturile principale, devine evident că fiecare dintre contracandidații săi vine cu bagaje semnificative care ridică întrebări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elena Lasconi – Singura opțiune de încredere pentru o România pentru toți
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Echipele de constructori continuă lucrările de reabilitare a căii ferate pe lotul 2 din tronsonul Lugoj – Timișoara Est. Acum se circulă pe varianta nouă de traseu, fiind efectuate lucrări la vechiul fir de circulație, anunță CFR Infrastructură Timișoara.  În cadrul lucrărilor de pe lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, din data de 20.11.2024, în stația Topolovăț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO

Top