Casa de Cultură Timișoara se justifică pentru șantierul scenei din Parcul Rozelor: În perioada 2017-2020 nu s-a întâmplat nimic

Parcul Rozelor

Parcul Rozelor

Programat inițial pe scena din Parcul Rozelor, Festivalul de Operă și Operetă Timișoara a fost mutat din această locație, pentru simplul fapt că respectiva scenă e în lucru și va fi gata peste o bună perioadă de timp. Cei de la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara au considerat că trebuie să facă precizări pe subiect ”pentru că, de câteva săptămâni, sunt exprimate, în presă și pe rețelele de socializare, opinii diverse, în legătură cu repararea scenei din Parcul Rozelor”.

Și a făcut-o sâmbătă la ora 17, o oră care, de obicei e dedicată altor preocupări, nu emiterii de asemenea materiale de presă. Revenind la ”urgență”, aceasta se referă la ”relocarea Festivalului de Operă și Operetă în Piața Libertății”, iar Camelia Mingasson, directorul interimar, ne anunță: ”considerăm necesară și binevenită informarea corectă asupra situației”.

Așadar, pe subiectul scenei ni se face o scurtă istorie, despre momentul distrugerii și despre ce nu s-a făcut pentru rezolvarea acestora. Iar așa aflăm că fosta administrație nu a făcut nimic.

”Furtuna care a distrus copertina din Parcul Rozelor a avut loc în data de 17 septembrie 2017. În perioada 2017-2020 nu s-a întâmplat nimic care să ducă la demararea lucrărilor de reparație. În data de 7 septembrie 2020, în urma unei licitații publice, a fost semnat contractul nr.2461, cu SC Bumerang SRL, care precizează termenul de execuție de 6 luni de la începerea șantierului, în urma obținerii avizelor necesare. În perioada septembrie 2020-mai 2021 au fost obținute câteva avize necesare demarării șantierului. Cu toate acestea, aceasta nu s-a întâmplat. În mai 2021, la inițiativa Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, au fost reluate demersurile administrative, în vederea demarării lucrărilor. Din păcate, însă, între timp, o parte dintre avize expiraseră, altele lipseau din dosar. Casa de Cultură, cu mult ajutor din partea unora dintre funcționarii Primăriei, dar și al unor instituții locale, precum OCPI, a reușit completarea dosarului și demararea șantierului, în 5 iulie 2021”, ne spune Camelia Mingasson.

Contractul ar trebui finalizat la începutul anului viitor, dar constructorul a anunțat beneficiarii că face eforturi pentru a preda lucrarea mai devreme. Dar nu destul de rapid pentru ca scena să fie gazdă pentru Festivalul de Operă și Operetă.

”Conform contractului, lucrările pot dura până în ianuarie 2022. Totuși, prin bunăvoința prestatorului de servicii, care a înțeles importanța redării scenei către comunitate, este posibil ca șantierul să fie finalizat mai devreme. Deocamdată nu este menționată o dată exactă a încheierii lucrărilor. Desigur, cu toții ne-am fi dorit ca Ziua Timișoarei sau Festivalul de Operă și Operetă să se desfășoare în Parcul Rozelor, care este o scenă de maximă importanță pentru oraș. Totuși, refacerea scenei trebuie să rămână un motiv de bucurie și nu un prilej de politizare a culturii. În curând, din decizia Operei Naționale Române, Festivalul de Operă și Operetă se va desfășura, timp de trei zile, în Piața Libertății. Cât despre Parcul Rozelor, acesta va reveni din nou la viață”, ne mai spune directorul interimar al Casei de Cultură.

Ce nu ne spune este de ce a fost programat inițial festivalul amintit acolo și cine a făcut-o, dacă se știa că scena nu va fi reparată până atunci.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță
Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.