În 2017, când pesediștii lui Dragnea măreau pensia cu 20 de lei, ca mai apoi să dea liber infracționalității cu gulere albe sau mai negre, de-ți pierdeai ăia 20 de lei fără să te dumirești cum, ori când mai primeai o reducere de taxe, dar apoi ți-o mânca cursul lejer din încordarea leu-valută, atunci totul părea atât de simplu. Ieșim în stradă, deschidem ochii oamenilor și ajungem la ceas electoral să reparăm printr-o guvernare normală ceea ce s-a stricat atunci. Aveam încredere în cineva. Cineva care atunci când va ajunge la putere nu-și va mai bate joc de noi precum ăialalți.
Nu știam când, dar eram cumva siguri că asta se va întâmpla. Știam și cum. Vom merge la vot odată și-odată și nu vom mai vota PSD, astfel că PNL cu USR, plus alții să conducă România pe un curs cât se poate de firesc politic, economic, al bunului simț. N-aveam niciun dubiu că așa se va întâmpla cu ocazia primelor alegeri, știam că nu urma să vină ceva simplu, dar în niciun caz nu am anticipat apetitul suicidal al acestei coaliții de guvernare.
Cu ce rămânem după acești doi ani de mare rahat politic? Într-unul PSD s-a străduit să nu lase guvernul PNL să facă ceva bun, ca nu cumva să le crească liberalilor scorul electoral. Apoi, după alegeri, jocul ăsta a trecut între PNL și USR. Nimeni nu trebuia să câștige ceva, mai grav, nici măcar noi, cei care i-am ales. Cu orice risc, chiar cu riscul destrămării formulei de dreapta și cu perspectiva ca PSD să redevină același gigant politic care ne va zâmbi de după urne în 2024.
Tot ce din punct de vedere democratic ar fi o normalitate, ceva sănătos pentru societate, în acești doi ani în care PSD, PNL și USR n-au făcut nici putere, nici opoziție, ci o formă combinată a celor două, li se pare multora dintre români o mare porcărie. Ășta e cel mai periculos lucru, e pierderea cea mai gravă. Cineva s-a străduit să ne arate că tot ce credeam despre normalitatea în democrație este foarte nociv, generator de suferință. Alegerile. De ce ne-ar mai trebui alegeri, dacă acestea nu aduc nimic bun? De ce-ar fi mai bine pe vremea celor care merg în direcția Europei, respectând niște reguli, dacă ăștia nu mai vor să meargă nicicum împreună și se ceartă ca chiorii aici acasă?
Dar de ce ar fi bune alegerile în partide, dacă după ce de abia s-au pus la masă să ne conducă, vin să se certe Câțu cu Orban sau Barna cu Cioloș, ba și în plan local Alin Nica cu nimeni, ca peste toată România să se lase o gâlceavă, o senzație de nerv care alungă rațiunea, alungă munca pe proiecte și normalul guvernării? Cât de fomist poți fi să dai foc la țară pentru a ajunge președintele unui partid programat la dispariție? Cât va mai conta această funcție pentru Câțu sau Orban, câți primari îndestulați de „Anghel Saligny” vor mai rămâne în aceleași culori dacă totul se duce dracului pe partea dreaptă a politicii românești?
Veți întreba ce era de făcut în locul lui Barna și Cioloș, de ce ar accepta USR să li se demită doi miniștri, fără să aibă reacție, Vlad Voiculescu, în primăvară, și Stelian Ion, acum? Așa este. Liberalii firește că și-au dorit plecarea USR din guvernare, iar useriștii nici că putea găsi un prilej mai bun să o facă, ecuație în care cei mai mulți dintre noi, cei cu mari așteptări de la ei, nu apărem nicicum.
După ce am învățat că nu mai sunt bune alegerile, imaginându-ne cât de lin ar fi „rezolvat„ PSD o astfel de etapă post electorată pe vremuri, aflăm că și piața este ceva parșiv. La ce ne mai trebuie piață la energie, când putem reglementa totul, cum se lăuda Olguța Vasilescu cu gura până la urechi? Tot ce vine împachetat în afaceri cu foștii securiști mari magnați și băieți deștepți astăzi în energie se joacă parcă după alte reguli, iar omul de rând nici nu poate fi acuzat că privește cu ură la economia de piață.
Și pentru a ajunge la concluzia că nu ne mai trebuie piață concurențială nu ne uităm la ceva ce funcționează deja, la piața internetului, la telefonie, ci ne uităm la energie, acolo unde marii „rechini” au făcut în așa fel încât să nu ne mai dorim deloc o piață. Dar piața e o mizerie în ochii multora și de când ni se toarnă în cap că avem recoltă record de grâu, dar crește prețul pâinii, uitând că în ani cu calamități prețul cerealelor era la jumătate, căci așa o dicta piața mondială, nu guvernul Olguței, la București.
Dar de ce ne-ar mai trebui democrație, ar fi întrebarea dintr-un pas următor al aceastei geneze ce ne duce la un stat autocratic? De ce să ne mai găsim prieteni democrați, când cu ăștia primim gaz la preț dublu, iar dacă am fi prieteni cu Putin, ca Ungaria, am primi la jumătate de preț? De ce, de ce, de ce? Să ne răspundă Ludovic Orban, Florin Câțu, Barna sau Cioloș, căci Hunor nu răspunde aici, cum a ajuns ca o formulă de guvernare atât de așteptată, parcă mai așteptată ca oricând într-o disperare anti-PSD, a ajuns să compromită aproape tot esențial pentru democrație și în primul rând încrederea că se poate și altfel decât cu PSD!
Comentarii prin facebook