Dominic Fritz, despre împărţirea banilor din fondul de rezervă al Guvernului, în Timiş: “O răzbunare”/Update

Dominic Fritz

Dominic Fritz

Preşedintele USR PLUS Timiş şi primarul Timişoarei, Dominic Fritz, este convins că modul în care au fost împărţiţi banii de la fondul de rezervă al Guvernului este o răzbunare a PNL. Cele patru primării din Timiş conduse de edili USR nu au primit niciun leu, din cele peste 29 de milioane de lei care au ajuns în judeţ.

În prima sa şedinţă de după ce a fost demis, Guvernul Cîţu a împărţit peste un miliard de lei, de la fondul de rezervă, primăriilor din ţară. Din aceşti bani, 29.226.000 de lei au ajuns în judeţul Timiş. Din 99 de UAT-uri din judeţ, 90 au primit bani, fiind însă o discrepanţă uriaşă între fondurile primite de edilii PNL şi cei ai PSD. Dacă social-democraţii au mai primit ceva bani, în primăriile conduse de edili USR nu a intrat nici măcar un leu. Este vora de Timişoara, Dumbrăviţa, Cenad şi Foeni.

Primar al Timişoarei şi preşedinte al USR PLUS Timiş, Dominic Fritz este convins că la mijloc e vorba de o răzbunare a liberalilor, dar nu înţelege cu ce sunt vinovaţi timişorenii pentru acest lucru.

“Este clar că e vorba de o răzbunare politică a celor din PNL. Dar nu înţeleg cu ce sunt vinovaţi timişorenii. De altfel, sistematic, Timişoara a fost defavorizată de guvernanţi, în ultimii 30 de ani. Şi asta în condiţiile în care Timişoara este cel mai mare contributor la bugetul naţional, după Bucureşti”, a declarat Fritz pentru deBanat.

Primarul a revenit ulterior şi cu o postare pe pagina de Facebook.

„Din 1 miliard de lei pentru municipiile, orașele și comunele României, Timișoara nu a primit niciun leu. La fel ca celelalte localități din Timiș conduse de primari USRPLUS, Dumbrăvița, Cenad, Foeni. Aceste alocări de fonduri nu sunt ”cadouri guvernamentale”, ci reprezintă bani pentru nevoile urgente ale localităților noastre, pentru care contribuim în mod generos la bugetul de stat.
Medgidia, oraș din județul Constanța pe care îl respect, are 10% din locuitorii Timișoarei și a primit o alocare de 20 milioane de lei. Timișoara – nimic.
Miroase a răzbunare politică. Dar cu ce sunt de vină timișorenii pentru ce se întâmplă la București?
Banii din Fondul de rezervă nu sunt pentru primari, nu sunt pentru mine, sunt pentru comunitate, iar Timișoara merită susținută de către Guvern, oricine ar fi primarul Timișoarei.
Timișoara contribuie substanțial la bugetul de stat al României, dar nu primește bani pe măsura contribuției. Nu doar acum, se întâmplă de 30 de ani. De 30 de ani Timișoara contribuie mai mult la bugetul țării decât primește. Adevărul este că Timișoara este ce este prin forțe proprii, datorită spiritului antreprenorial al timișorenilor și investitorilor care au văzut potențialul orașului.
Nevoia urgentă a momentului, pentru Timișoarei este susținerea din bugetul de stat a costurilor pentru continuarea termoficării orașului. Cvadruplarea (!!!) prețului de gaz nu va putea fi suportată doar de bugetul local și nici de abonații Colterm. E matematic imposibil. Dacă vrem să avem căldură în spitalele, școlile și gospodăriile Timișoarei în această iarnă, Guvernul va trebui să își asume o parte a poverii”, a scris Fritz.
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

draku-laku a spus: (octombrie 7th, 2021 at 12:28 )

„De altfel, sistematic, Timişoara a fost defavorizată de guvernanţi, în ultimii 30 de ani. Şi asta în condiţiile în care Timişoara este cel mai mare contributor la bugetul naţional, după Bucureşti”,
Deci Nu-i voRba de RazbunaRe pRemieRului (caRe a facut tuRul Limbii Engleze si al vaRianteloR sale prin difeRite taRi Anglofone) ci numai, doaR,, decat de o continuaRe a acestei traditsi…inauguRata acum 30 de ani!
Amu’ Nu ca Germana n-aR havea nimic in comun cu cuvintu’, voRba de duh „Revenge”
Die RACHE daR si Vergeltung!
Evident acest Vergeltung este pentru stim noi ciNe

Reos a spus: (octombrie 7th, 2021 at 13:15 )

Defavorizarea Timișorii este ceva tradițional în România și niciodată nu a fost altfel,nu se va schimba nici în viitor pentru că nu suntem la fel sper să rămânem cum suntem un oraș deschis cu o gîndire liberală din cauza aceasta iubim Timișoara peste tot și toate.

ION a spus: (octombrie 7th, 2021 at 13:53 )

@Reos: păcat că n-aveți și partid pe măsura gândirii liberale. Doar șulfe pesediste vopsite în galben-albastru.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului

Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.