S-au stabilit zonele din Timișoara care vor fi reabilitate cu bani din PNRR pe Traseul Revoluției/FOTO

Primăria Timișoara a stabilit traseul final al proiectului TREV89, prin care Timișoara va primi o importantă sumă de bani din PNRR în vederea reabilitării mai multor zone din oraș. Este vorba despre un Traseu al Revoluției din 1989, singurul proiect cultural specific al unui municipiu admis din start în PNRR.

Municipalitatea Timișoara a stabilit itinerarul final al proiectului ”TREV89 – Traseul Revoluției din 1989 de la Timișoara”. Primarul Dominic Fritz a anunțat că acesta a fost agreat împreună cu reprezentanții Ministerului Culturii și va putea fi trimis spre finanțare din Programul Național de Reziliență și Redresare.

”El a fost agreat în urma discuțiilor dintre colegii mei din Primărie și secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, doamna Csilla Hegedüș. La aproape 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Timișoara va avea, în sfârșit, un proiect de memorie istorică colectivă care va schimba modul în care Revoluția anticomunistă din 1989 este reflectată în spațiul public. TREV89 este un proiect cu o valoare estimată de aproape 4,3 milioane de euro și singurul proiect cultural specific al unui municipiu din România, admis din start în PNRR. Această încredere ne onorează și ne obligă la realizarea unui proiect de înaltă calitate. De aceea, în elaborarea proiectului un rol esențial îl are implicarea comunității locale: toți cei care sunt interesați în păstrarea vie a memoriei evenimentelor din decembrie 1989 își vor putea aduce contribuția, în cadrul unui ciclu de consultări publice”, a spus Fritz.

În fapt, acest proiect, pe lângă latura sa culturală, aduce bani importanți pentru reabilitarea la propriu a unor zone largi din oraș, din partea istorică a orașului pentru care, în mod normal nu ar fi existat banii necesari. Ca un lucru inedit, proiectul cultural al Timișoarei a fost singurul de acest tip inclus în varianta oficială a PNRR trimisă la semnat la Bruxelles, așa cum debanat.ro relata încă din iunie https://debanat.ro/2021/06/primaria-timisoara-la-un-pas-sa-primeasca-aproape-patru-milioane-de-euro-prin-intermediul-pnrr_334127.html.

În final, sunt nouă locuri din oraș – în care s-a petrecut schimbarea în Decembrie 1989 – sunt parte a acestui traseu: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor. Aceste locuri devin proiecte pilot pentru spațiul public timișorean și se transformă în exemple de bună practică care pun în centrul amenajărilor, timișoreanul și nevoia de spațiu public de calitate. Se va interveni asupra modului în care arată aceste spații – cu locuri de odihnă și relaxare, iluminat public de calitate, în care pietonii, bicicliștii, persoanele cu mobilitate redusă ajung ușor, cu marcaje turistice și informații istorice în mai multe limbi, despre ce s-a întâmplat în aceste locuri în zilele Revoluției.

În combinație cu tehnologia AR (Augmented Reality), efectul de documentare și experiența directă a evenimentelor din 1989 în locurile reale de desfășurare devine parte din experiența Timișoara Capitală Culturală, aducând tehnologia în prim plan. Timișorenii și turiștii vor putea să retrăiască revoluția în cadrul ei real, să participe prin mijloace media la atmosfera și zilele revoluției, să conecteze trecutul cu prezentul, văzând imaginile acelor timpuri, auzind șuieratul gloanțelor și scandările mulțimii de timișoreni, retrăind acele momente.

Pentru că s-a reușit asigurarea finanțării acestui proiect va continua cu elaborarea documentației tehnice: anul acesta va fi scos la licitație Studiul de Fezabilitate, urmând ca anul viitor să fie contractate proiectul tehnic și execuția.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Carol a spus: (octombrie 14th, 2021 at 11:20 )

Cel putin 2 obiective istorice legate strans de Revolutie au fost distruse iremediabil in mandatul Marelui Ctitor, Marelui Drujbar, Primarului Neobosit, Ultralegalistului si Megacinstitului, Dezvoltatorul in forta, etc., etc.:
1. Treptele Catedralei Mitropolitane care au fost inlocuite pe linie de partid, ca sa mai mance si gura lor cateceva;
2. Baricada, de pe Calea Martirilor, de la intersectia cu Lidia.
Timisorenii care au trait Revolutia stiu la ce ma refer.
Ma intreb cate altele au mai disparut si vor mai disparea din Memoria colectiva si din realitatea cotidiana.

Paul a spus: (octombrie 14th, 2021 at 15:56 )

În primul rând te scobești în dinți cu 4,3 milioane €, nu ,,reabilitezi multe zone”, ca să vă faceți o idee comparativă reabilitarea din temelii a palatului Lloyd a rectoratului Politehnicii a costat circa 2 milioane €.

În al doilea rând, la fel ca la proiectul zonei Traian, nu avem detalii amănunțite și se vorbește în termeni prea generali, ceea ce nu face să fie decât o încercare disperată de redresare a imaginii USR în plin scandal cu amenda de 20 de milioane de € Colterm, lipsa căldurii, trotuarele asfalt cu romburi de la C.D Loga și grădina zoo de care nu se mai vorbește.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.