Doliu în Universitatea Politehnica Timișoara. Coleta De Sabata a trecut la cele veșnice

Universitatea Politehnica Timișoara anunță cu durere, încetarea din viață, azi 16 octombrie 2021, a prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA, personalitate polivalentă, om de știință și cultură, excepțională scriitoare, promotoare cu pasiune a instituției și a valorilor sale, fost rector al UPT în perioada 1981 – 1989, precum și membru de onoare al Fundației Politehnica.

Prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA s-a născut pe 5 Ianuarie 1935 la Arad. În anul 1952 a absolvit Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad iar în 1957 Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Timișoara. În anul 1966 a obținut titlul de doctor inginer la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași. Din anul 1971 a fost membru al Societății Europene de Fizică iar apoi a devenit cadru didactic la Institutul Politehnic Timișoara, urcând toate treptele didactice. În anul 1981 a devenit Rector al Institutului Politehnic Timișoara, funcție pe care a deținut-o pe durata a două mandate, până în noiembrie 1989.

Din anul 1990 a fost profesor consultant și conducător de doctorat în domeniul energiei solare, rezultatele obținute fiind publicate atât în cărți cât și în reviste de profil, precum ”Thermal Science Journal.” Totodată, a condus în calitate de director de programe circa 50 de contracte de cercetare.

După anul 1989 s-a dedicat tot mai mult activității literare, scriind atât beletristică, cât și lucrări de prezentare a unor personalități și realizări tehnice din Banat.

A publicat o seamă de lucrări cu caracter monografic și istoric, precum și un număr important de cărți de literatură și cultură.

Volumele publicate de către domnia sa sunt:

 Mica ei inimă vitează, Alba Iulia, 1991;

 Pichi la zoo, Deva,1993;

 Bucătăria europeană, Timișoara,1995;

 Viața în Sahara, Timișoara,1996;

 Clanul De Niro, Timișoara, 1997;

 Pichi la mare, Timișoara, 1997;

 Frumoasa tusculană, Timișoara,1998,

 Enigma etruscă, București, 1999;

 Cazul Marichen Ursula Rott, Timișoara, 2001;

 Anii fericiți, Timișoara, 2002;

 De Niro și fiii, Timișoara, 2003;

 Între plăcere și teamă, Timișoara, 2004;

 Grădina secretă a pictorului, Timișoara, 2005;

 Misterele unui popor dispărut: etruscii, Timișoara, 2006;

 Cultura tehnică din Banat, Timișoara, 2008;

 La Culture tehnique du Banat, Timișoara, 2014.

De asemenea prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA a scris și următoarele

Monografii privind istoria Politehnicii din Timișoara:

 Institutul Politehnic Timișoara: 1920-1950, 1970;

 Remember: Profesori ai Școlii Politehnice Timișorene, Timișoara,1993;

 Universitatea Politehnică din Timișoara – oameni, idei, fapte, Timișoara, 1997;

 Monografia Catedrei de fizică, Timișoara, 2000;

 Universitatea Politehnica la 80 de ani, Timișoara, 2001.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (octombrie 17th, 2021 at 10:38 )

Coleta de Sabata 1981-1989, Ioan Anton 1971-1981 au fost rectori la Poli Timisoara.Amindoi membri de partid au avansat pe baza de dosar ,nu pe baza de meritocratie.Prima o nulitate in energie solara al doilea o nulitate in turbine. Au profitat din plin ascuzandu-se amindoi in [politica ceausista. Membri PCR pina la cel mai inalt nivel. Deputati in MAN si apoi in tot felul de comitete si comisii au contribuit la distrugerea invatamintului superior prin rominizarea excesiva a institutiei( trebuia buletin de moldova ,de oltenia de securist ca sa fii angajat pa politehnica.Apoi profesorii prin PILE CUNOSTINTE SI RELATII isi angajau mare parte din familie. Avansarile se faceau pe baza doctoratelor care NU CONTINEAU NICI O CONTRIBUTIE PROPRIE LA DEZVOLTAREA DOMENIULUI . De toate astea Coleta si Ioan nu erau straini dimpotriva le incurajau pt ca si ei au devenit rectori impostori prin aceleasi metode.
Unii vor spune ca au construit ca au dezvoltat . Da au facut asta pt ca presedinta stiintei si tehnologiei era analfabeta , Ceausescu Elena si ca amindoi faceau parte din structurile de partid si de stat. Totusi nivelul unei scoli nu este dat de constructie ci de calitatea oamenilor care populeaza acesta constructie.
Dupa Ioan si Coleta nivelul si interesul pt politehnica a ajuns f. de scazut , Lae Robu , alt impostor ajuns rector, a facut din poli o fabrica de diplome cu biserici, la care profesorii deveniti oameni de afaceri se rugau cum sa castige mai multi bani fara sa ajunga pe mina procurorilor.Lae a castigat mari sume de bani pt. NIMIC. Apoi si-a dat seama ca poate castiga mult mai mult daca intra in politica.Asta a si facut pina cand cetatenii orasului i-au dat un spitz in cur .

liviu a spus: (octombrie 17th, 2021 at 11:46 )

Dana Popa ,
Puteai sa stii, de fapt, cine a fost Coleta de SABATA, daca citeai scrsoarea adresata de ea, in ianuarie 1989, secretarului general al PCR, preseditele Romaniei, Ceausescu Nicolae,cu ocazia aniversarii zilei de nastere. Ai fi descoperit,o nulitate nomenclaturista, un om al regimului ceausist care a beneficiat de toate favorurile dictatorului dement, analfabet si criminal.Coleta se putea retrage la o manastire macar un timp pt iertarea pacatelor facute cu voie sau fara de voie.
A continuat sa spuna povesti doar, doar i se va uita trecutul odios..
Fara oameni ca ea, ca Ioan, ca Gheorghe si multi alti oameni ca ea, regimul ceausist =FRICA , FOAME, FRIG- nu ar fi rezistat atitia ani.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.